Pensie lungă și sănătate! Respect, Plt. adj.-șef Manda Ciprian-Ilie!

Vineri, 30 Mai 2025Caras-Severin
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin

Pensie lunga si sanatate  Respect  Plt  adj  sef Manda Ciprian Ilie | imaginea 1 𝐔𝐧 𝐨𝐦, 𝐨 𝐮𝐧𝐢𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆, 𝐨 𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆ După aproape 30 de ani dedicați cu onoare și responsabilitate slujirii semenilor, Plutonier adjutant-șef Manda Ciprian-Ilie se pregătește să încheie un capitol important din viața sa – cariera militară – și să pășească într-o nouă etapă, cea a binemeritatei pensionări.

Cu acest prilej, a fost felicitat de conducerea inspectoratului și aplaudat de colegi, în semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată. A fost mereu omul pe care te puteai baza: serios, hotărât, cu o vorbă bună atunci când era nevoie, dar și cu fermitate când situația o impunea.

Funcția de șef gardă intervenție-stingere, pe care a ocupat-o din 2006, a fost o chemare pe care a onorat-o cu mult curaj, implicare și loialitate.

Și-a pus amprenta pe fiecare misiune, a purtat cu mândrie uniforma și a format, prin exemplul personal, generații de colegi mai tineri. A lăsat în urmă nu doar o carieră solidă, ci și o imagine de neșters în inimile celor care l-au cunoscut.

Domnule plutonier adjutant-șef, îți mulțumim pentru tot: pentru devotamentul tău, pentru munca exemplară, pentru calmul și echilibrul de care ai dat dovadă în atâtea situații! Îți dorim o pensie lungă, cu sănătate, liniște, timp pentru cei dragi și bucuria de a privi în urmă cu mulțumirea lucrului bine făcut!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.