Devotament, curaj și recunoștință pentru pompierii cărășeni
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin
Luni, 15 septembrie a.c., pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au marcat 177 de ani de la eroica Bătălie din Dealul Spirii.
Un moment definitoriu pentru istoria pompierilor români, dar și o zi dedicată recunoașterii curajului și devotamentului celor care, zi de zi, își pun viața în slujba semenilor.
Ziua de 15 septembrie capătă o semnificație aparte și prin prăznuirea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul pompierilor români și protector al Banatului, al cărui har și binecuvântare sunt simțite ca sprijin moral și spiritual în nobila misiune de salvare a vieților.
Cu acest prilej, ceremonialul religios a fost oficiat de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, în semn de binecuvântare și respect față de misiunea salvatorilor cărășeni.
Manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România au avut loc la sediul inspectoratului din municipiul Reșița, în prezența oficialităților județene și locale, a reprezentanților instituțiilor cu care cooperăm permanent în gestionarea situațiilor de urgență, precum și a cadrelor militare ale unității.
Un moment deosebit al festivității l-a constituit înaintarea în grad, înaintea expirării stagiului minim, a unor cadre militare care s-au remarcat prin profesionalism, implicare și dăruire:
- În gradul de maior: – căpitan Timiș Elena-Andreia; – căpitan Turculescu Ion;
- În gradul de maistru militar clasa a II-a: – maistru militar clasa a III-a Moruș Cătălin-Emanuel;
- În gradul de plutonier adjutant șef: – plutonier adjutant Bolean Romulus; – plutonier adjutant Dogaru Florin; – plutonier adjutant Fizeșan Ciprian-Constantin; – plutonier adjutant Miloș Daniel-Ilie.
Tot cu această ocazie, pentru rezultate deosebite și contribuția remarcabilă la îndeplinirea misiunilor, au fost acordate următoarele distincții:
- „Pompierul anului 2025” – plutonier adjutant-șef Cornean Nicolae Cosmin;
- „Paramedicul anului 2025” – plutonier Stroe Paul Georgian;
- „Subunitatea cu cele mai multe intervenții” – Detașamentul de Pompieri Reșița.
Oficialitățile prezente au adresat felicitări pompierilor pentru devotamentul și profesionalismul lor, subliniind rolul esențial pe care aceștia îl au în protejarea vieții, mediului și a bunurilor comunității.
Cu recunoștință și respect pentru trecut, dar și cu încredere în forța prezentului, pompierii cărășeni rămân uniți sub același crez: salvarea vieților și protejarea comunității. 𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫 𝐩𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬̦𝐞𝐧𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.