Pensie lungă și sănătate! Respect, Căpitan Domăneanțu Grigore Ioan!

Marți, 21 Octombrie 2025Caras-Severin
Sursa Foto: Facebook ISU Caras-Severin

Pensie lunga si sanatate  Respect  Capitan Domaneantu Grigore Ioan | imaginea 1 𝐒𝐟𝐚̂𝐫𝐬̦𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐧𝐨𝐢 𝐞𝐭𝐚𝐩𝐞

După o carieră dedicată salvării de vieți și sprijinirii comunității, domnul Căpitan Domăneanțu Grigore Ioan, locțiitor comandant la Detașamentul de Pompieri Caransebeș, a trecut în rezervă.

S-a alăturat familiei pompierilor cărășeni în anul 2007, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcții prin care a demonstrat profesionalism, devotament și un profund respect față de uniforma militară.

Și-a început activitatea ca și conducător autospeciale la Detașamentul de Pompieri Caransebeș, iar prin seriozitate și dorința continuă de perfecționare a evoluat în carieră, trecând în corpul ofițerilor în anul 2017.

De atunci, a ocupat funcții importante în cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, precum și în conducerea Detașamentelor de Pompieri Caransebeș și Reșița.

De-a lungul carierei sale, s-a remarcat prin calm, stăpânire de sine și curaj în misiunile dificile, fiind un lider respectat de colegi și un coordonator dedicat, capabil să ia decizii clare și eficiente în situații critice.

A participat la numeroase intervenții de amploare – incendii, accidente rutiere cu victime multiple și misiuni complexe de cooperare interinstituțională – contribuind decisiv la succesul acestora.

Cu o vechime de peste 25 de ani în muncă, dintre care 18 în slujba salvatorilor cărășeni, ofițerul a fost un exemplu de profesionalism, modestie și spirit de echipă.

Marți, 14 octombrie a.c., în prezența întregului personal, la sediul inspectoratului, colegul nostru a primit o diplomă de apreciere din partea domnului Colonel Cozariuc George, prim-adjunct al inspectorului-șef, pentru devotamentul, curajul și dedicarea exemplară în slujba comunității și nobila misiune de salvator.

Îi mulțumim pentru tot ceea ce a însemnat pentru colectivul pompierilor cărășeni și îi dorim multă sănătate, bucurii și împliniri în noul capitol al vieții!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.