Ziua Stației de Pompieri Săcueni – 31 de ani în slujba comunității
Sursa Foto: Facebook ISU Bihor
Vineri, 24 octombrie a.c., s-au împlinit 31 de ani de la înființarea Stației de Pompieri Săcueni, moment care marchează peste trei decenii de activitate neîntreruptă în sprijinul cetățenilor.
De la înființare, pompierii militari ai subunității au acționat permanent, cu profesionalism și dăruire, pentru protejarea vieții, a bunurilor și a mediului.
Numai în acest an, au fost desfășurate peste 1000 de misiuni, acoperind intervenții pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor calificat, descarcerare și gestionarea efectelor fenomenelor meteo periculoase.
Cu recunoștință și respect, transmitem mulțumiri tuturor pompierilor Stației Săcueni pentru devotamentul și sacrificiul lor în slujba comunității!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



