Pensie lungă și sănătate! Respect, Colonel Leșeanu Mihăiță!

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026Teleorman
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman

Pensie lunga si sanatate  Respect  Colonel Leseanu Mihaita | imaginea 1 31 de ani dedicați uniformei și oamenilor.

Miercuri, 14 ianuarie a.c., Colonelul Leșeanu Mihăiță a trecut în rezervă cu drept la pensie, încheind o carieră militară de 31 de ani, construită cu seriozitate, devotament și onoare.

Drumul său profesional a început odată cu absolvirea Institutului Militar Auto „Basarab I” din Pitești, continuând în perioada 1996–2006 în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Din 2006 până în 2012, a activat ca ofițer în cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, iar între anii 2012–2016 a îndeplinit funcția de ofițer specialist II în Compartimentul Financiar. Ultimul deceniu, 2016–2026, l-a regăsit ca ofițer specialist I în cadrul Serviciului Resurse Umane, unde și-a pus amprenta prin profesionalism și echilibru.

Dincolo de funcții și ani de serviciu, col. Leșeanu Mihăiță a fost, înainte de toate, un OM. Un coleg care știa să asculte, să îndrume, să ofere un sfat bun la momentul potrivit. Un camarad de nădejde și un profesionist desăvârșit, mereu pregătit să îndeplinească orice misiune încredințată.

Momentul a fost unul profund emoționant, marcat de aprecierea colegilor, de amintiri frumoase și de recunoștință pentru tot ceea ce a oferit de-a lungul celor trei decenii de activitate.

Mulțumim, domnule colonel, pentru exemplul oferit, pentru dedicare și pentru spiritul de echipă pe care l-ați cultivat zi de zi! Vă dorim sănătate, liniște și bucurii alături de cei dragi!

Iar pentru tinerii care își doresc o carieră militară, povestea colegului nostru este dovada că această profesie înseamnă mai mult decât o uniformă: înseamnă o familie de salvatori, o vocație, respect și apreciere pentru o viață întreagă. Dacă vreți un drum cu sens, cu onoare și camaraderie, alegeți să fiți parte din această familie.

Respect pentru trecut, încredere în viitor!

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.