Pensie lungă și sănătate! Respect, Colonel Vasile Codruț!
Sursa Foto: Facebook ISU Dolj
28 de ani în slujba uniformei. Colonel Vasile Codruț - 28 de ani de carieră militară înseamnă mai mult decât o cifră. Înseamnă o viață pusă în slujba oamenilor, a misiunii și a
camarazilor.
De-a lungul acestor ani, a fost acolo unde era nevoie de el. A participat la misiuni, a condus misiuni, a luat decizii în momente în care fiecare secundă conta și a purtat cu demnitate uniforma de pompier.
Dar poate una dintre cele mai importante misiuni ale sale a fost aceea de formator. A pregătit generații de colegi, le-a transmis nu doar cunoștințe și proceduri, ci și valori: disciplină, curaj, responsabilitate, respect și spirit de echipă.
Un militar adevărat nu se măsoară doar prin gradele de pe umeri, ci prin urmele pe care le lasă în oamenii pe care i-a format și prin faptele care rămân în urma lui. Marți, 29 septembrie a.c., în fața celor 28 de ani de uniformă, s-a cuvenit să spunem simplu, dar din suflet: RESPECT, DOMNULE COLONEL!
Respect pentru misiunile îndeplinite! Respect pentru oamenii pe care i-ați condus! Respect pentru colegii pe care i-ați format! Respect pentru toate momentele în care ați ales să fiți acolo unde era nevoie de un pompier! 28 de ani de onoare, 28 de ani de sacrificiu, 28 de ani în slujba semenilor. Respect și onoare!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.



