Abandonați în fața bolii
Acum câteva luni, dintr-o fotografie postată pe o rețea de socializare, mă priveau încrezători doi ochi negri și un zâmbet cald mă-nvăluia. Era un anunț umanitar. Un tânăr pompier avea nevoie de sânge pentru a se lupta cu boala grea care-l măcina. Camarazii i-au sărit de grabă în ajutor, donându-i din venele lor, picături de viață.
Au trecut lunile. Într-o vreme starea lui Petrică a părut a se îmbunătăți. Apoi, totul a început să se prăbușească. Joi, 25 aprilie a.c., la ceasul după-amiezii, sufletul lui a fost chemat la Ceruri. Dumnezeu vrând parcă să-l scape din chinul îngrozitor al bolii. Mi-aduc aminte de vorbele părintelui Arsenie Boca, Sfântul Ardealului: “Cancer - Ca-n Cer”… Zâmbetul acela cald ne va zâmbi mereu, de acum, din Ceruri. Dormi în pace suflet blând!
La ceas de durere, desigur, revolta oamenilor se-ndreaptă necontrolat în diverse direcții… De câte ori nu ne-am trezit, când cineva drag a pierdut lupta pentru viață, cu pumnii strânși și ridicând ochii în lacrimi spre cer, căutând un răspuns, la nedreptățile și lecțiile neînțelese ale vieții?
Moartea lui Petrică poate fi moartea fiecărui om din România unui sistem medical în colaps. Să nu uităm însă, că, înainte de toate, Petrică a fost pompier. Petrică a fost un salvator al vieții semenilor lui. Un om care și-a dedicat viața acestei meserii. O meserie care nu-ți permite să faci compromisuri când ai jurat să-ți aperi semenii cu prețul vieții.
Petrică a fost un pompier răpus de boală și neșansa de a se fi născut într-o țară în care salvatorii nu sunt prețuiți și nu sunt ocrotiți.
Din nefericire, în țară mai există pompieri care, trec prin clipe crunte de luptă cu boli grave. Mai există pompieri care, îngenuncheați de boală, primesc lovitura finală de la statul căruia i-au fost bravi și devotați oșteni și care, la nevoie, nu îi ajută cu nimic. Ba, mai mult, îi abandonează în fața bolii, oferindu-le doar drepturile prevăzute de lege, salariul aferent concediului medical.
Pur și simplu pentru asigurările de sănătate ale pompierilor, pentru riscurile lor, nu există fonduri. Singura lor șansă rămâne mila colegilor și a oamenilor care-i prețuiesc.
Ne lăudăm mereu cu schimburile de experiență desfășurate cu țările civilizate, dar nimeni nu s-a gândit încă să organizeze un simpozion în cadrul căruia să învățăm ce și cum le oferă acestea pompierilor lor. Cum reușesc statele străine să-și prețuiască salvatorii și să-i asigure? Desigur, sunt cazuri când toți banii din lume nu-ți mai pot reda sănătatea, dar grija statului pe care l-ai slujit, poate da unui pompier sentimentul că nu e abandonat în fața bolii.
Câți dintre ei trebuie să se stingă pentru ca, în sfârșit, persoanele abilitate să se gândească la o posibilitate de a-i asigura într-un fel în fața sorții pe acești oameni? Câți dintre ei trebuie să se stingă pentru ca România să nu mai fie o țară în care pompierilor li se cere totul, dar nu li se oferă nimic? Câți dintre ei trebuie să se stingă pentru ca statul să nu-i mai abandoneze în fața bolii și să le ofere un minim ajutor?
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.