Poveste de demult: Cum am primit case în... Muzeul Satului!

Sâmbătă, 16 Noiembrie 2013Giurgiu
Autor: col.Emil Apostol

Emil Apostol Se-ntâmpla într-o zi de încorporare, sper să nu mă înșele memoria. Era ora 4 fără câteva minute. Nu știu de ce, dar tot timpul am urât incendiile de la ora 16. Îți termini treaba, lași sarcini și dai ordine cu privire la ce trebuie făcut până a doua zi.

La comandă rămâne șeful de tură care lucrează 24 de ore. Închizi fișetele, încui, sigilezi biroul și respiri adânc... S-a terminat o nouă zi de muncă... sau nu!

Poveste de demult  Cum am primit case in  Muzeul Satului | imaginea 1 În ziua aceea discutam cu băieții pe platou în fața unei APCI (mașina mare și roșie care face nino nino).

Prin radio sunt alarmate în același timp Detașamentul 1 (azi Mihai Vodă) și Detașamentul 2 (azi Obor)...

"Incendiu Muzeul Satului, vă deplasați în sprijin cu 4 mobile!" Wow!

Alarmă, echipare și în 2 minute urcam pe lângă primăria veche spre Calea Victoriei (pe vremea aceea nu era sens unic). Lucram cu soldați pe vremea aia și era fix în perioada de o săptamână între trecerea în rezervă și încorporare, perioada în care efectivele erau reduse cu 30-40%.

Asta înseamnă mult efort din partea celorlalți și mai ales a ofițerilor și subofițerilor și chiar a șoferilor care cuplau pompele și apoi treceau la țeavă (cunoscută în popor drept stuț).

Poveste de demult  Cum am primit case in  Muzeul Satului | imaginea 2 Era foarte dificil să lucrezi cu militarii în termen, erau tineri și noi eram tineri... dar tinerețea asta conjugată ducea câteodată la un heirupism exagerat. Toată cariera mea am avut o grijă... să dau înapoi familiilor copii pe care îi luam în armată și intrau cu noi în foc. I-am luat întregi și trebuia musai să-i dăm înapoi întregi după un an de zile. Am avut fericirea și poate norocul ca, de fiecare dată, să mă întorc cu toți oamenii înapoi în cazarmă. E cea mai mare realizare a mea ca și comandant.

Dar, să revenim la povestea noastră... nu mai rețin exact dacă eram șef de stat major la Batalionul 1 sau comandant detașament. Cert e că alături de Orlando Cătălin, eram pe funcții similare (am fost în același timp comandanți detașamente eu la 1 el la 2 și în același timp șefi de stat major - eu la 1 el la 2)

Goneam pe Calea Victoriei, cât puteam cu bătrânele noastre mașini...

Aproape de piață, mașina din față condusă de un sergent major, parcă, nu mai știu exact, s-a înclinat atât de tare în curbă încât am văzut-o deja răsturnată. Am înlemnit... După incendiu i-am zis colegului... "Tati, daca mai faci de-astea, să-mi stea inima, esti mâncat."

Am ajuns în Piața Victoriei... o imagine pe care nu o pot uita vreodată. Detașamentul 1 s-a întâlnit cu Detașamentul 2...

Patru mașini de pompieri veneau urlând de pe Victoriei și încă 4 mașini de pompieri de la Detașamentul 2 veneau urlând de pe Ștefan cel Mare.

Ei au intrat primii pe Kisselef și noi după ei... coloană uriașă! A fost cea mai tare imagine ever... 8 mașini goneau spre un infern. Ce să vă zic... ardea cât vezi cu ochii. O nebunie! Colonelul Mihai Viorel, actual pensionar și un idol pentru mine și pentru Orlando, pe vremea aceea șef de stat major al Brigăzii de Pompieri a Capitalei, ne-a luat din zbor și ne-a zis: "APOSTOL tu iei astea 6 case, ORLANDO tu pe-astea 6... NU TRECE DE VOI!"

Nu vă povestesc ce am făcut și cum am făcut și eu și Orlando... cert e că acele 12 case, sau poate erau mai multe, formau o linie dintr-o parte în alta a Muzeului Satului și delimitau zona de ardere totală de zona neatinsă de incendiu.

Casele "noastre" sunt și acum bine mersi...

Incendiul nu a trecut de noi... și ne mândrim și acum cu asta.

Încă îmi răsună în urechi: "Nu trece de voi!"