Pompierii, oamenii a căror viață nu o asigură nimeni

Moartea camaradului de la Constanța redeschide subiecte și amintiri dureroase: Dragonul Roșu, malul de pământ de la Fetești etc. Hazardul iși cere insistent tributul în vieți omenești pe frontul incandescent. Iar ei mor. Cad secerați sub privirea nepăsătoare a unui sistem care refuză să le ofere ceea ce, într-o țară civilizată AR FI DREPTUL LOR.

Pompierii români nu au nimic: nu au asigurări de viață, iar sănătatea lor valorează cât poate valora sănătatea oricărui om într-un sistem sanitar românesc pe butuci. Problema asigurărilor de viață pentru pompieri nu este un subiect necunoscut, doar unul de care nimeni nu vrea să audă. Ce companie de asigurări și-ar asuma să asigure viața unui om care se expune ZILNIC pericolului? Și de ce s-ar obosi cineva să intervină cu un suport legislativ în acest sens?

Periodic, moartea unui camarad zgâlțâie din temelii. Dar, doar pentru câteva zile. Până când sicriul e coborât în groapă. Imediat ce mediatizarea subiectului se stinge, se revine la politica bolnavă a struțului: ignorăm subiectul până data viitoare, prefăcându-ne că nu avem o problemă. Deh, pentru asta nu sunt bani.

În orice țară civilizată pompierii sunt recompensați financiar consistent. Și chiar dacă salariul unui pompier străin este mare, el vine la pachet cu asigurări de viață, asigurări de sănătate, asigurări stomatologice etc. În România, dacă un pompier se stinge, colegii fac chetă pentru ca familia să poată suporta cheltuielile de înmormântare. Sau, dacă vreunul se îmbolnăvește grav, tot colegii sar să suplinească lipsurile unei asigurări de sănătate de mizerie.

Cu toate acestea ei, pompierii, trăiesc zilnic contra-cronometru. Ei nu își permit să dezamăgească. De cele mai multe ori liniștea unei localități este întreruptă de sirena mașinilor roșii, fie autospecialele de intervenție, fie ambulanțele SMURD. Pompierii sunt mereu în mișcare.

Chiar dacă au o zi proastă, chiar dacă au o problemă în familie, o dezamăgire în dragoste sau o durere de măsea, pompierii sunt la datorie pentru că oamenii aflați la greu îi așteaptă. Pentru că dacă le-a luat foc agoniseala de o viață, sau cineva drag li se zbate între viață și moarte, oamenii așteaptă salvarea de la POMPIERI.

În acele momente puțin contează că nu sunt plătiți adecvat sau că nu sunt asigurați, ei își riscă viața lor pentru cea a semenilor lor. În fiecare dimineață, mii de pompieri se îndreaptă spre unitatea unde își desfășoară activitatea. Niciunul din ei nu are însă certitudinea că se va întoarce acasă. De fiecare dată când sună alarma și aleargă la o intervenție, niciunul din ei nu are certitudinea că aceasta nu va fi ULTIMA. Și totuși, se duc. Pentru că menirea lor este să salveze vieți.

Și tocmai pentru că dau și au dat mereu dovadă de CURAJ și DEVOTAMENT, tocmai pentru că își riscă viața pentru a salva viața semenilor lor, nimeni nu dorește să asigure viața unui pompier. Riscuri prea mari, iar sumele ce ar trebui plătite, pe măsură. Ridicol. Să nu-ți poți asigura viața, tocmai pentru că ești capabil să o riști pentru a salva alte vieți.

Fripis Daniel Marius este fiecare pompier român. La fel ca și Gabriel Boitan decedat în timp ce căuta să salveze niște muncitori prinși sub un mal de pământ la Fetești. Sau Ionuț Ungureanu. Sau Marchiș Adrian. Eroi. Martiri. Oameni apreciați post-mortem.

Mă întrebam cu ceva vreme în urmă, cât valorează viața unui pompier. ENORM pentru cei a căror vieți le salvează. Scuze și regrete pentru cei care conduc țara căreia pompierul i-a slujit cu credință.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.