Noua modă ”tehnocrată” demolează prezumția de nevinovăție. Ofițeri executați public în ședința de Guvern

Sâmbătă, 28 Noiembrie 2015București
Autor: Ioana Anamaria Ungur

Noi suntem Orlando Șchiopu A căuta vinovați după producerea unei tragedii a devenit o adevărată maladie în România. Doar că, uneori, căutătorii de vinovați nimeresc cu oiștea-n gard și distrug cariere și vieți pe nedrept. Atmosfera devine mai încinsă ca iadul din Colectiv. Se cer capete.

În cazul Clubului Colectiv, pornind de la un fax remis în miez de noapte către IGSU de un organizator vestit de spectacole, au fost puși la dispoziție, la cerere, trei ofițeri pompieri. Cei trei au cerut punerea la dispoziție pentru a apăra ONOAREA caracteristică Armei Pompierilor. Nu la fel de onorabil a considerat de cuviință să reacționeze proaspătul Prim Ministru al României, Dacian Cioloș care nu s-a sfiit să îi catalogheze din start, drept vinovați pe cei trei: Col. Mihai Mirel Guță, Lt.col. Orlando Șchiopu și Lt.col. Giani Aldoiu.

Aceștia nemaiavând, în opinia Primului Ministru, ce să caute în structurile de conducere ale pompierilor sau în ”ISU ca atare”. Ba, mai mult, Premierul afirma vehement că ar vrea să se asigure că aceștia nu se vor mai putea întoarce în sistem și ruga reprezentanții mass-media să confirme că cei trei au fost demiși.

Cuvinte grele. Calomnioase chiar, în absența unei pronunțări a instanței sau a finalizări anchetei DNA care este în curs. Premierul este până la urmă un formator de opinie, dacă nu pentru popor, măcar pentru instituțiile statului pe care le are în subordine. Mass-media a fost acuzată de multe ori că influențează procese publicând materiale despre cei implicați, pe timpul desfășurării anchetelor. Oare atunci când un Prim Ministru arată cu degetul 3 oameni, declarându-i PUBLIC, în fața camerelor de luat vederi, pe toate posturile de televiziune naționale, ca fiind VINOVAȚI, nedemni de o funcție de conducere, nu influențează nimic?

Se cer lămurite câteva aspecte: conform Legii 80/1995, art. 89 cadrele militare în activitate din Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază se pun la dispoziție când sunt trimise în judecată sau sunt judecate de către instanțele judecătorești în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcțiilor în care sunt încadrate. Nu este cazul celor trei.

Totodată, Premierul a cerut presei să confirme că ofițerii au fost demiși. Oamenii aceștia au ocupat funcțiile pe care le dețin PRIN CONCURS. Deci, nefiind NUMIȚI, nu pot fi DEMIȘI. În plus, indiferent de ce s-ar fi făcut vinovați, Guță, Șchiopu și Aldoiu beneficiau până la finalizarea cercetărilor de PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE. Un principiu elementar de drept, o cutumă legală în toate statele civilizate. Nu e cazul României?

Concret: în Pactul Internațional al Drepturilor Civile și Politice se menționează: ”Orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal.”

De asemenea, Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului prevede: ”Orice persoană învinuită (acuzată) a fi săvârșit o infracțiune este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu a fost stabilită (dovedită) într-un proces public cu asigurarea garanțiilor necesare apărării.” Pentru un om umblat pe la Bruxelles în straie de demnitar nu credem că aceste aspecte ar putea fi necunoscute. Și atunci? De ce executăm public trei ofițeri în ședința de Guvern? O fi noua modă tehnocrată?

Același Premier a vorbit despre imperioasa necesitate de restructurare a ISU. Este cel puțin deranjant să vezi un Prim Ministru care nu face diferența între Inspectoratul pentru Situații de Urgență ca unitate subordonată IGSU, și structura centrală: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență care reunește TOATE Inspectoratele pentru Situații de Urgență din țară. Sau poate Dumnealui se gândea să restructureze inspectoratele din fiecare județ în parte?

Cam multe lacune, Domnule Cioloș pentru un Prim Ministru! Onoarea unor ofițeri nu poate fi terfelită public pentru că ne place să pozăm la televizor în zbiri tehnocrați fără să cunoaștem datele problemei!