România în an centenar: Românii sărută obrazul scuipat al țării!

Sâmbătă, 01 Decembrie 2018București

La mulți ani, România! 1 Decembrie 2018 - România în an centenar... Clipe de istorie, clipe de glorie, dragoste de patrie, mândria de a aparține unui neam binecuvântat de Dumnezeu, toate cuprinse, mediatic, în manifestări frumos și atent organizate.

Am constatat cu plăcută surprindere că, în ciuda nemulțumirilor, în ciuda greutăților, românii încă mai simt românește. De dimineață priveam cu drag miile de mesaje ce curgeau pe rețelele de socializare, fotografiile prin care fiecare își exprima, după putință, dorul de neam și țară, dorul de istorie. În an centenar, românii duc dorul neamului și al dragostei de țară. Acea dragoste de țară care i-a unit pe înaintași și i-a făcut să treacă peste neajunsurile ce păreau mărunte în fața acestei iubiri de patrie, acea dragoste mobilizatoare care a făcut posibilă Marea Unire de la 1918.

Românii au demonstrat azi că sufletul neamului românesc e viu. Cu mic cu mare, verva lor, bucuria care i-a adus împreună fie la Alba Iulia, fie în București, emoția cu care și-au urat "La mulți ani!" prin mesaje postate pe rețelele de socializare a dat o lecție pe cinste celor ce conduc țara! Personaje cheie aflate la cârma României de azi, al căror nume nu îl vom aminti, pentru că nu merită amintit, au catadicsit să se lase pradă propriilor orgolii, ignorându-se reciproc cu prilejul Zilei Naționale.

Din păcate, "palma" nu și-au dat-o reciproc, ci au dat o palmă României. Au arătat că cei care azi conduc țara, indiferent de eșalonul din care fac parte sau de culoarea politică, nu au nimic în comun cu bravii înaintași care au înfăptuit Marea Unire.

La pol opus, ca niciodată, ROMÂNII au fost numai suflet și simțire! Și, precum Cuza a sărutat obrazul scuipat al lui Moș Ion Roată, așa au sărutat și ei obrazul țărișoarei dragi, cu bucuria lor sfântă!

Popor român, fii binecuvântat! Națiune română, slavă ție! Doamne, ai milă de noi!