Feuda bântuită

Duminică, 08 Decembrie 2019București
Autor: Ioana Anamaria Ungur
Sursa Foto: pixabay.com

Feuda bantuita | imaginea 1 Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje sau situații reale este pur întâmplătoare.

Motto:

"Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!" - Mihai Eminescu, Epigonii
 

De o bună bucată de vreme o instituție militară a devenit feuda (adică moșie, domeniu, provincie pe care vasalul o primea în stăpânire de la seniorul său în schimbul anumitor obligații și pe care o lucra cu țăranii iobagi) pe care un stăpân autointitulat, o dă în posesie când unuia când altuia, nu pe criterii de competență ci pe criterii de slugărnicie și de asuprire a iobagilor în vederea obținerii unui randament cât mai bun.

Principalul criteriu al acestei "orânduiri feudale" este cine poartă mai mult roșu. Cine gândește mai roșu. Cine se poate asimila cu totul culorii. Desigur, hipnoza sau autohipnoza, single sau în grup, sunt procedee binevenite pentru atingerea scopului și depersonalizarea subiecților. Desigur, convingerile se fixează mai bine dacă sunt însoțite de un beneficiu, un grad, un spor, o funcție, un salt dintr-un corp în altul (corp de militari, încă nu s-a ajuns la alte practici ezoterice). Și în dresajul câinilor, stimularea pozitivă este de elecție. La fel și în feuda din povestea noastră. Desigur, dacă vreo slugă a seniorului dădea semne că nu mai ține zăbala în gură cum trebuie sau nu mai asuprește mulțumitor iobagii, era repede trecută pe lista neagră și eliminată urgent prin metode diverse, care, dacă nu abdica singură, îmbrăcau forme deloc onorabile.

Stăpânii feudei s-au dovedit vremelnici. Desigur, vă veți întreba cum se face din moment ce jurau pe roșu? Poate să fi fost karma. Poate să fi fost conștiința. Poate să fi fost doar stăpânul-absolut obișnuit să sacrifice șeful feudei cu lejeritatea cu care țăranul român sacrifică porcul înainte de sărbători.

Dar, revenind la feuda noastră, actualul stăpân în funcție, împrăștie panică și anxietate în rândul iobagilor din subordinea imediată. Adică acele personaje adunate într-un soi de cor adulator care îl ajută să aleagă nuanțele potrivite de roșu cu care la rândul său să-și impresioneze seniorul. Starea de anxietate este improprie pentru purtătorii de haină militară care sunt caracterizați de curaj. Dar... se mai întâmplă.

Feuda, care o bună bucată de vreme a mers din inerție, se apropie acum, precum un titanic, de o întâlnire iminentă cu greșelile trecutului. Din toate cele patru zări vin deconturile pentru momente în care seniorul a manipulat feuda spre distrugere, urmărindu-și doar propria mărire. Momente care au adus moartea unor oameni. Și nu din vina bieților iobagi crescuți să dăruiască speranță, să întoarcă la viață. Ci din vina orgoliului nemărginit de superman, a aroganței fără limite, a sentimentului de zeu... fără Olimp.

Feuda bantuita | imaginea 2

Cei mai huliți în feudă au fost acei iobagi cu sânge albastru închis care puteau să stăpânească cu profesionalism roșul, și nu le venea să se înfășoare în el asemeni unor domnițe în mantia lui Făt-Frumos. Sau asemeni lu Nesus cu haina-i otrăvită? Cum spuneam, rasa pur albastră, a fost eliminată de prin feudă, asta când nu a ales să plece de bună voie, îngrețoșată. Odată cu plecarea iobagilor pur-sânge și cei în ale căror vene a mai curs demnitatea și nu au ales să se dedice trup și suflet, feuda a rămas cam golită de profesioniști. S-a recurs la infuzia de sânge tânăr, dar, deși ieșit albastru din "fabrică", el a fost amestecat cu roșu într-o proporție care i-a împiedicat dezvoltarea echilibrată care ar fi presupus și cultivarea unor calități pe măsură: profesionalism, curaj, onoare, devotament, spirit civic, pragmatism, abnegație etc..

Stăpânul actual al feudei, subordonatul nemijlocit al seniorului, la rândul său traversează alături de camarila sa, stări de anxietate greu de imaginat. După eliminarea competitorilor cu sânge curat în... vene, lucrurile păreau a se așeza iar vitorul suna roșu, roșu și plin de stele. Dar iată că deși iobagii incomozi au părăsit arena, "moștenitorul" înscăunat se simte încă "bântuit".

Vasalul din povestea noastră, deși cea mai iubită sluga a stăpânului, trăiește cu impresia constantă că fantomele celor eliminați din feudă, îl bântuie, încercând să se întoarcă pentru a-i dezvălui slăbiciunile. Sau incompetența. Când ajungi stăpân pe o moșie de iobagi militari, aerele conform cărora te descurci cu toate, dispar după primele decizii pe care trebuie să le iei și să ți le asumi. Semnând. Pentru că nu e floare la ureche să-ți satisfaci seniorul. Acesta are așteptări roșii și scumpe, opulente, care să ia mințile omului de pe stradă. Și când tu te trezești că te uiți precum pisica la calendar la "greaua moștenire" constând în proiecte, decizii, probleme dicifile care toate cer ASUMARE... Nasol momentul Kodak.

Logic că ți se pare că ești sabotat din toate direcțiile. Totul devine o infinită teorie a conspirației. Până și în apa de la toaletă te uiți de 2 ori nu care cumva să apară vreun aligator pus de "fantomele trecutului" pe care le vezi peste tot, ca într-un coșmar care nu se mai termină. În disperare începi să-ți hărțuiești iobagii cu toate pânzele sus. Mai ceva ca fosta securitate. Cu cine s-au întâlnit, de ce, când? Groaza că vei zbura și tu din feudă, crește. Totul îți pare potrivnic. Dar, oare, e universul care complotează împotriva ta, sau.. e doar karma?

Vasalul nostru a adunat iobagii de frunte în sobor, i-a prelucrat, alături de senior, ce să citească, ce să scrie, pe care geam al trenului au voie să privescă, pe care nu. Doar că, în ciuda eforturilor, nici spălatul creierilor nu mai iese cum ieșea. Puținii care au rămas simt pericolul. Deh, oameni orientați, care au schimbat câțiva vasali la viața lor. Dau să fugă sau să se reorienteze spre un alt... vapor. Mai sigur. Mai puțin încărcat. Să nu pățească precum oile... salvate de la chin pentru eutanasie.

Și lanțul slăbiciunilor și al greșelilor se strânge. Asumarea te urmărește nemiloasă ca un blestem. Problemele sunt din ce în ce mai multe și mai grele. Unde mai pui că și mâna dreaptă te lasă. Cea mai devotată și cea mai destoinică. Pentru că nu mai poate face mare lucru pentru mult timp. Când trebuia protejată a fost trimisă în misiune pe eșafod, în mijlocul mulțimii, să fie tăiată pentru ca după ea să se poată ascunde imaculat stăpânul absolut. Nu carecumva să-l răpună sufletele morților care și ele bântuie feuda...

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.