Pompierii români - o revistă-simbol, la 90 de ani, călcată în picioare de orgolii și parti-pris-uri!

Iată că am ajuns și la acest articol. Era timpul, poate. Un material al cărui subiect este revista-simbol a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. O revistă care anul acesta a împlinit 90 de ani binecuvântați. Sau cel puțin binecuvântați ar fi trebuit să fie… 90 de ani în care a adunat file din istoria pompierilor români. O revistă ajunsă azi în moarte clinică, o revistă ce cu greu mai respiră unul, maxim două numere pe an. De ce? Din nenumărate motive, unele care țin de partea financiară, altele care țin de orgolii, parti-pris-uri, incompetență.

O revistă cu suflet de pompier

Revista Pompierii Români îmi aduce aminte de anii tinereții, când mai mult de nevoie decât de voie am ajuns să particip la un incendiu. N-am crezut niciodată că munca omuleților verzi (era vremea binecuvântată a uniformelor verzi de atunci) cu epoleți vișinii poate fi atât de captivantă. Am înțeles însă, la primul foc, că pompieristica e un virus care te “atacă” iremediabil. Din clipa aceea nu poți decât să îi admiri, să îi respecți, să îi privești fascinat cum salvează vieți, cum redau speranță, cum luptă cu flăcările și cum domină văpaia ca niște magicieni.

A fost undeva prin 1998 când am văzut prima dată o revistă Pompierii Români. Lucram pentru un cotidian bihorean și, de câteva luni bune, mă pricopsisem și cu resortul “actualitate-pompieri”. Revista avea încă de pe atunci coperta color dar interiorul era alb-negru. Multă informație, totul despre pompieri. Îmi aduc aminte și acum de rubrici precum Alo, 981? Sau Mapamond… Respectul pentru Pompieri m-a îndemnat să scriu o scrisoare de intenție, propunându-le celor ce conduceau atunci revista, o colaborare pro-bono, doar de dragul bihorenilor mei pompieri. Așa l-am cunoscut pe col. ® Mugurel Cofan, cel pe care l-am perceput ca find dedicat revistei și încântat de știri de pe meleaguri bihorene. Am început o frumoasă colaborare, ba chiar într-o perioadă mi-am regăsit cu încântare numele, în calitate de colaborator, nu doar în paginile revistei ci chiar în caseta redacțională. Dacă pentru angajați, a trimite articole pentru revistă, era o corvoadă, pentru un tânăr jurnalist femeie, civil, era o bucurie și o onoare deosebită.

Într-un declin nedrept…

Anii au trecut și după ce a luat ființă Agenda Pompierului, inevitabil am mai primit câte o informație despre revista Pompierii Români. Au fost momente când am regăsit materiale din revista pe care o conduc, copiate în paginile ei, azi, lucioase și colorate. Nu am recurs niciodată la “drepturi de autor” de dragul vremurilor bune când hârtia aspră alb-negru gazduia cu drag și îngăduință rândurile mele de început. Pompierii Români a fost și rămâne, pentru mine, o revistă de suflet, prima revistă de specialitate în care am avut onoarea să scriu.

Ultimii ani însă, revista-simbol a Inspectoratului General a intrat într-un declin nedrept pe care l-am privit cu durere. Deși, oameni care să scrie și care să aibă “pană” s-au găsit. Anul acesta pare a fi cel mai greu an din istoria revistei. Încă, până în această lună, nu am văzut niciun număr. Și este anul când bătrâna doamnă a istoriei pompierilor împlinește venerabila vârstă de 90 de ani.

Cum susțin pompierii asociații și fundații oare revista Pompierii Români nu ar putea-o susține?

Ce s-a întâmplat de fapt? Ca în aproape orice instituție din România, mai întâi lipsa fondurilor a tăiat elanul. Niciodată nu s-a alimentat această publicație din cornul abundenței, dar au fost vremuri când redacția număra chiar și 10 oameni și se putea auto-susține. Știu, unii vor strâmba din năsuc la gândul abonamentelor plătite forțat, dar nu-i așa că vă bucurați să vă regăsiți în paginile ei? Mai ales în ultimii ani când ea a îmbrăcat straie moderne și un concept mult mai prietenos și accesibil.

Nu abonamentele obligatorii i-au necăjit pe pompieri, cât faptul că revista aproape a încetat să mai apară. Din ce în ce mai rar, până în anul de grație 2019, în cel de al 90-lea an de viață, când s-a stins, aproape cu totul. Știm că cei din conducerea IGSU dar și a MAI vor citi aceste rânduri. Și unele aspecte nu vor provoca bucurie pentru că adevărurile sunt dureroase. Dar, oare, așa cum pompierii cotizează pentru diverse asociații, așa cum susțin cu 2% FUndația pentru SMURD, nu se poate găsi o formă legală pentru a ajuta această, repet, revistă-simbol a IGSU?

Orgolii și parti-pris-uri sau otrava care ucide… talentul

Revista Pompierii Români are nevoie mai mult ca oricând de susținere. Are nevoie de profesionalism, are nevoie de dragoste. A ajuns un proiect bolnav, care trage să moară. NU vom da nume în acest articol. Dar, daca va fi cazul vom reveni cu un material tehnic, exact, pe acest subiect.

Când soarta unei reviste care, până la urmă, adună de 90 de ani crâmpeie din istoria pompierilor, ajunge la cheremul unor oameni care nu știu cu ce se mănâncă presa scrisă și care, unii din postura de mari comandanți-manageri iar alții din cea de pretinși mari comunicatori nu realizează că a conduce o revistă nu presupune a cunoaște termeni bombastici și nici date tehnice ci cere imperios talent, suflet, simțire, sfârșitul e aproape.

Când aceste personaje, mai dau dovadă pe lângă incompetența de a gestiona soarta unei reviste, și de orgolii prostești, e dezastru. Când totul se rezumă la duduia X care are un meci cu colega Y pe care ține neaparat să o înlăture, întâi din birou ca să se poată desfășura, mai apoi realizează că nu încape în toată organigrama inspectoratului de colega în cauză, e și mai rău. Și dacă batând din gene și înfierând sau gâdilând orgolii mai primește și mână liberă…

Domnule inspector general, o revistă înseamnă puțin mai mult decât oameni care stau la birouri și scriu la comandă. O revistă înseamnă talent, înseamnă emoție, înseamnă perspectivă, nu comunicate seci de presă pline de minciuni, ascunse după o politețe teatrală. O revistă înseamnă suflet, înseamnă viață, înseamnă pagini poate colbuite, înseamnă istorie. Unii își fac foarte bine treaba apărând imaginea șefului. A instituției din păcate nu fac decât să o murdărească cu mesaje fără simțire care iau forma unor expresii total nefericite ca să nu spunem tâpmite de-a dreptul. Pentru a superviza însă o revistă e nevoie de un pic mai mult decât un robot.

Știm, au fost lucruri care au supărat, poate chiar dure, dar nu ilegale. Ilegale sunt însă sancțiunile aplicate după ureche pentru a șterge machiajul întins de frustrare a unor dive. Faptul că un militar nu stă tot timpul cu capul plecat, nu îl face pe acesta mai puțin bun în meseria lui. La fel și un conducător al unei reviste, chiar dacă e poate prea incisiv, nu înseamnă că nu are abilitatea, talentul, dexteritatea de a-și face treaba. O revistă e act de creație, e o artă și nu oricine poate să se înhame la o asemenea misiune. Desigur, putem pretinde că le știm pe toate, dar rezultatele vorbesc de la sine.

Orgoliile și parti-pris-urile sunt otravă când vine vorba de un act de creație. Iar un subordonat incomod nu este neaparat unul incompetent. Dacă v-ați simțit măcar o dată pompier, atunci poate ar fi momentul să faceți cu adevărat ceva pentru revista Pompierii Români, atât timp cât mai sunt oameni care vor să muncească pentru acest proiect chiar și fără bonusuri și sporuri. Poate ar trebui să lăsați orgoliile la o parte, poate ar trebui să vă hărțuiți mai puțin subordonații acuzându-i de afinități cu oameni care nu vă mai stau în cale de multă vreme. Poate ar fi timpul să judecați ca un ofițer și să realizați că la 90 de ani, revista-simbol a IGSU stă să moară sub ochii lipsiți de empatie ai comisiei de supraveghere. Vă spunem un secret jurnalistic vechi, bunul de tipar într-o redacție îl dă secretarul general de redacție care se subordonează redactorului-șef. În plus, un consiliu editorial cuprinde întreaga echipă redacțională și nu are rol de cameră de supraveghere și nici măcar de cap limpede. Revista Pompierii Români e sufletul IGSU, nu îl transformați în teatru de operațiuni între comunicatori și oameni cu talent la scris. Dați fiecăruia misiuni pe care să le poată duce spre binele instituției nu spre răul ei.

Sperăm… întru’ mulți ani!

Este al 12-lea ceas pentru revista Pompierii Români! Și al 90-lea an de viață! Urăm un sincer “La mulți ani!” tuturor celor care au contribuit la realizarea ei. Tuturor celor care, chiar dacă cu greu, au ajutat-o să supraviețuiască. Tuturor celor care au pus o picătură din sufletul lor în paginile ei. Tuturor celor care și-au ros coatele scriind sau aranjând paginile ei, tuturor celor care au citit-o, tuturor celor care au înțeles că în ea se scrie istoria Armei.

E revista salvatorilor și are nevoie să fie salvată! Ne exprimăm încrederea că măcar conducerea Ministerului Afacerilor Interne va înțelege importanța acestui proiect și va cere conducerii IGSU să ia măsuri care să ducă la păstrarea acestei reviste și nu la distrugerea ei. Sperăm… întru’ mulți ani!

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.