28 februarie – Ziua Protecției Civile: cum a îngropat birocrația DSU o misiune născută pentru apărarea populației în caz de război

La 28 februarie 1933, prin decret regal, Regele Carol al II-lea înființa Protecția Civilă în România, cu un scop limpede: protejarea populației și a resurselor naționale împotriva atacurilor aeriene. Nu era o structură decorativă, nu era o direcție de birou și nici o titulatură festivă. Era o instituție creată într-un context de amenințare reală, cu misiune precisă: apărarea civilă. Astăzi, la aproape un secol distanță, marcăm anual Ziua Protecției Civile. Se transmit mesaje, se invocă tradiția, se vorbește despre profesionalism. Întrebarea care se impune este însă alta: mai sărbătorim o misiune vie sau doar o etichetă păstrată în organigramă, după ce esența a fost diluată?

În ISU nu mai există Protecție Civilă. Există doar atribuții împrăștiate.

Imaginați-vă un cetățean care, în contextul amenințărilor de la graniță, ar merge astăzi la poarta unui inspectorat pentru situații de urgență și ar cere să vorbească cu specialiști dedicați exclusiv protecției populației în caz de bombardament. Ar cere informații despre adăposturi, despre proceduri în caz de atac aerian, despre reguli clare de comportament în adăpost și despre cine coordonează deschiderea și gestionarea acestora.

Nu ar găsi un birou pe care să scrie „Protecție Civilă”.

În toate inspectoratele județene nu există un compartiment dedicat exclusiv acestei misiuni. Nu există o structură care să se ocupe strict de alarmarea populației în caz de conflict militar, de gestionarea adăposturilor, de planurile pentru atac aerian sau de instruirea sistematică a cetățenilor privind comportamentul în război.

Atribuțiile sunt fragmentate. Alarmarea populației este, în general, gestionată prin Centrul Operațional Județean și tratată ca flux informațional, inclusiv prin sistemul RO-ALERT. Evidența adăposturilor revine compartimentelor de prevenire sau unor structuri administrative, fără o echipă dedicată exclusiv verificării funcționalității reale a acestora. Componenta pirotehnică este organizată separat, la fel ca structurile de scafandri, fiecare cu propriile linii operative. Planurile pentru situații de război există formal în documentație, dar sunt rar exersate și rar actualizate operațional în logica unei amenințări imediate.

Problema structurală este reală: protecția civilă nu mai este o ramură cu identitate operațională distinctă, ci o sumă de atribuții împărțite între compartimente. În 1933, Protecția Civilă era creată pentru a proteja populația de bombardamente. În 2026, NU EXISTĂ în teren o structură dedicată exclusiv pregătirii populației pentru bombardamente.

Protecția Civilă, doar la centru și în fotolii de generali: ce coordonează generalii lui Arafat, dacă în teritoriu nu există structură dedicată apărării civile?

Surpriză. Dacă în teritoriu totul este praf și pulbere, credeați că așa stau lucrurile și la centru? Nicidecum. De pe site-ul oficial al Ministerului Afacerilor Interne aflăm că la nivel central funcționează Direcția Generală pentru Protecție Civilă, în cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență. Structura mai are în subordine patru servicii și două birouri.

Direcția Generală pentru Protecție Civilă este condusă de doi GENERALI. Gradele acestea nu apar din senin. Ele presupun carieră, acumulare, evaluare, responsabilitate. Or fi condus ceva războaie pentru aceste merite deosebite, mai ales că structura din teritoriu arată astăzi ca o plachetă spartă: cioburi, fragmente, atribuții împrăștiate. Nici măcar un birou dedicat exclusiv apărării civile.

La centru s-au adunat stele. În teritoriu s-au risipit atribuțiile.

Și atunci întrebarea nu mai este incomodă, ci legitimă: cum se ajunge la grad de general într-o structură care, în teren, nu mai are identitate operațională clară pe domeniul apărării civile?

Pentru că Protecția Civilă nu a fost înființată pentru a produce organigrame. A fost înființată pentru a proteja populația în caz de război. Iar astăzi, între stelele de la centru și realitatea din teren, diferența este imposibil de ignorat.

România nu are reguli pentru bombardament

Și totuși, România nu are, la această oră, un set public, coerent și clar de reguli de comportament în caz de atac aerian.

Probabil din acest motiv, până la această oră, rămășițele cu stele ale protecției civile nu au apărut niciodată cu o regulă de comportament în caz de atac aerian. Nu cu o conduită clară pentru populație. Nu cu reguli precise privind comportamentul în adăpost. Nu cu proceduri transparente privind cine, cum și când deschide adăposturile, cine le administrează efectiv, cine răspunde dacă acestea sunt nefuncționale.

Totul este lăsat în zona gri. În ambiguitate. În haos procedural.

Pentru comparație, în Israel, instrucțiunile pentru atac aerian includ: timpi oficiali de reacție în funcție de zonă (de la 15 secunde la 90 de secunde); obligația existenței unei camere protejate în clădirile noi; reguli clare privind rămânerea în adăpost minimum 10 minute după explozie; interdicții precise (nu folosi liftul, nu rămâne în spații vitrate, nu părăsi adăpostul fără instrucțiuni); aplicații oficiale care indică adăpostul cel mai apropiat.

În Coreea de Sud, există: hărți publice ale adăposturilor; aplicații guvernamentale cu localizare în timp real; exerciții naționale de evacuare; ghiduri tipărite distribuite populației; reguli clare privind responsabilitatea administratorilor de clădiri.

Nu vorbim despre teorii. Vorbim despre documente publice, accesibile, repetate, asumate.

România nu are:

• timpi oficiali de reacție comunicați populației;
• hartă publică funcțională și actualizată a adăposturilor;
• instrucțiuni detaliate despre comportamentul în adăpost;
• claritate privind responsabilitatea deschiderii și administrării adăposturilor;
• un manual oficial pentru scenariul de bombardament.

Diferența nu este de amenințare geopolitică. Este de seriozitate instituțională. Protecția Civilă nu înseamnă doar să testezi sirenele și să te faci că faci exerciții. Înseamnă să spui cetățeanului, clar și repetat, ce face în cele 30-60-90 de secunde care îi pot salva viața. Iar aici, România tace.

Multă imagine. Zero doctrină de război.

DSU prin IGSU ne iau ochii cu investiții pe SAFE, cu exerciții, cu sirene testate periodic, cu fotografii, cu filmulețe, cu avansări în grad de Ziua Protecției Civile. Imaginea funcționează. Comunicatele sunt impecabile. Protecția Civilă este folosită pentru imaginea DSU și ca motiv de achiziții pompoase, dar nu este tratată ca prioritate strategică nici măcar de cei care își iau salariile din structura centrală care o gestionează.

Direcția Generală pentru Protecție Civilă are atribuții de struto-cămilă administrativă. Se ocupă de NATO, de planificări, de reziliență, de cooperare, de calamități, de monitorizări, de metodologii. Face de toate. Mai puțin esența pentru care a fost creată Protecția Civilă: apărarea populației în caz de război.

Dar esența apărării civile – regulile clare pentru populație în caz de bombardament – lipsește. Protecția Civilă a fost creată pentru război. Astăzi pare pregătită pentru comunicare și povești, să nu spunem minciuni instituționale.

„Fii Pregătit” fără capitolul despre bombardament

Ni se spune să fim pregătiți. Avem platforma oficială „Fii Pregătit”. Avem pagini dedicate situațiilor de urgență, recomandări generale, planuri de familie, informații despre RO-ALERT, cutremure, inundații, incendii.

Dar încercați să găsiți acolo un capitol clar și detaliat despre comportamentul populației în caz de atac aerian.

Unde te adăpostești concret?

Cine deschide adăposturile?

În cât timp trebuie să fie operaționalizate?

Cine le administrează?

Ce faci dacă sunt închise?

Care este conduita exactă într-un adăpost civil?

Cine răspunde dacă spațiul nu este funcțional?

Nu există.

28 februarie – Ziua Protecției Civile: aniversare, comemorare sau autopsie?

Protecția Civilă a fost înființată pentru apărarea populației în caz de război. Asta era misiunea. Clară. Directă. Fără ambiguități.

La centru există structură. Există grade. Există servicii și birouri. În teritoriu există atribuții împrăștiate și responsabilități diluate. Între imagine și realitate, ruptura este evidentă.

România nu este nepregătită pentru că nu are sirene. Este vulnerabilă pentru că nu are reguli clare. Nu duce lipsă de generali. Duce lipsă de organizare reală în teritoriu.

Iar când o instituție sărbătorește o misiune pe care nu o mai exercită în mod coerent, nu vorbim despre tradiție. Vorbim despre golire de conținut.

Pe 28 februarie, România nu celebrează forța Protecției Civile. Comemorează amintirea ei. Autopsiază resturile unei misiuni abandonate.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.