Scrisoarea unui pompier către secretarul de stat Raed Arafat și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: “Veți rămâne fără pompieri.

De peste 13 ani, redacția noastră este alături de pompieri. Am publicat sute de materiale, am reflectat intervenții, am susținut cauze și am ascultat, de multe ori în tăcere, nemulțumiri care nu puteau fi spuse public. În ultimele luni, am primit mai multe mesaje sub protecția anonimatului din partea pompierilor activi. Nu sunt izbucniri de moment. Sunt mărturii lucide, scrise cu o oboseală care nu mai poate fi ascunsă. Toate vorbesc despre epuizare, despre confuzie profesională și despre sentimentul că meseria pentru care au depus jurământul este schimbată fără dialog real. Scrisoarea de mai jos este, pe cât de cutremurătoare, pe atât de lucidă și greu de ignorat.

Domnilor,

Vă scriu nu dintr-un impuls de revoltă, ci dintr-o oboseală adunată în ani. O oboseală care nu vine din intervenții, pentru că la intervenții am știut mereu de ce am ales uniforma. Vine dintr-un alt loc – din sentimentul că, treptat, meseria pentru care am depus jurământul se dizolvă într-un experiment administrativ pe care nimeni nu ni l-a explicat sincer.

Am devenit, fără să fim întrebați, coloană vertebrală pentru un sistem medical de urgență care funcționează tot mai mult pe umerii pompierilor. Misiunile SMURD au ajuns să ne definească programul, ritmul, viața. Intervenim la zeci de cazuri medicale într-o tură, plecăm din nou și din nou, fără pauză reală, fără recuperare reală, fără plata reală a orelor suplimentare care se acumulează. Hârtiile spun că se compensează. Realitatea spune că ele rămân datorie morală a statului față de noi.

Nu am ales această meserie pentru a deveni personal medical sub acoperire militară. Am ales-o pentru incendii, pentru descarcerări, pentru situații în care forța și pregătirea tehnică sunt esențiale. Astăzi ni se cere să urmăm Modulul 2, să învățăm abord venos, intubație și alte manevre invazive care presupun nu doar îndemânare, ci răspundere medicală deplină. Ni se cere să executăm proceduri care, în orice altă structură, aparțin clar unei profesii medicale reglementate, cu altă formare, alt statut și altă protecție juridică.

Nu ne opunem învățării. Nu ne opunem evoluției. Ne opunem transformării forțate a identității noastre profesionale fără dezbatere reală, fără opțiune și fără garanții clare. Pentru că atunci când un pompier este obligat să facă manevre invazive fără a avea protecția juridică explicită și fără a fi încadrat ca personal medical, riscul nu este doar al lui. Este al sistemului și, în final, al cetățeanului.

Orele suplimentare generate de SMURD nu sunt simple cifre într-un tabel. Sunt seri pierdute cu familia, sunt copii care adorm fără să-și vadă tatăl sau mama, sunt corpuri epuizate care a doua zi trebuie să urce, la nevoie, din nou în autospecială. Când sute de ore rămân neplătite sau „recuperate” doar pe hârtie, mesajul transmis nu este despre eficiență. Este despre faptul că sacrificiul nostru este considerat infinit și gratuit.

Domnule Arafat,

Ați avut un vis acum mai bine de două decenii, când puțini credeau că poate funcționa un sistem integrat de urgență. A fost ideea dumneavoastră. A fost ambiția dumneavoastră.

Dar fără pompieri, visul acesta nu ar fi existat.

Fără pompieri nu ar fi existat motive pentru achiziționarea ambulanțelor. Nu ar fi existat extinderea națională. Nu ar fi existat structura care să permită intervenții 24 din 24, în fiecare județ, în fiecare noapte. IGSU - format din Corpul Pompierilor Militari - nu ar fi ajuns unitate de achiziții centralizate pentru ambulanțe. Și, implicit nu ați mai fi putut condiționa dumneavoastră (DSU prin IGSU) până și Ministerul Sănătății ce și cum să cumpere. Nu ar fi existat statistici care v-au permis să ridicați ochii și glasul cu îndrăzneală în fața fiecărui ministru.

Nu ați fi avut vizibilitate fără noi. Și fără munca noastră. Nu ați fi avut forță fără noi. Nu ați fi avut legitimitate operațională fără noi. Noi am asigurat permanența. Noi am asigurat acoperirea. Noi am transformat ideea într-o rețea funcțională. SMURD nu s-a construit din declarații. S-a construit din intervenții. Din nopți nedormite. Din ture continue. Din oameni care au plecat la fiecare apel fără să întrebe dacă este „medical” sau „incendiu”.

Noi, pompierii, nu ne-am opus visului dumneavoastră. L-am făcut posibil. Dar un vis care începe să își consume propriul fundament nu mai este evoluție. Este deformare. Și dacă pompierii au ajuns doar resursă convenabilă, atunci conceptul pe care l-ați visat începe să își piardă echilibrul.

Domnule Arafat, ați apărat ani la rând sistemul de urgență și v-ați lăudat cu performanța lui. Dar performanța nu poate fi construită pe tăcerea și epuizarea celor care îl susțin. Un sistem solid nu se bazează pe obligații impuse fără dialog și pe extinderi de competență făcute prin ordin, nu prin consens profesional.

Când pompierii sunt obligați să devină executanți ai unor proceduri medicale invazive, când sunt trimiși la Modulul 2, cu abord venos și intubație, prin ordin, nu prin alegere, când orele suplimentare generate de SMURD se acumulează și rămân în mare parte neplătite, atunci nu mai vorbim despre consolidarea unui sistem. Vorbim despre forțarea lui.

SMURD a crescut pentru că a existat un echilibru între profesii. Eram pompieri militari care aveam și cunoștințe de prim-ajutor. Atât. În intervențiile noastre ca pompieri acordam primul ajutor, atunci când era nevoie. Primul ajutor. Nu competențe medicale extinse pentru care nu suntem formați și pentru care, în mod realist, mulți dintre noi nu au aptitudinile necesare.

Nu ne opunem intervenției medicale de urgență. Ne opunem transformării noastre forțate într-o categorie profesională care nu suntem, fără protecție juridică explicită, fără statut medical și fără recunoaștere financiară.

Modulul 1, cursul de 4 săptămâni, este singurul acreditat conform Legii Sănătății. Știți și dumneavoastră acest lucru. Toate celelalte extinderi de competențe depășesc ceea ce suntem acreditați să facem și, pentru mulți dintre noi, depășesc ceea ce putem face în mod real și responsabil.

Ca medic, ar trebui să știți că nu toți bărbații pot fi moașe sau ginecologi. Nu toți oamenii au dexteritatea de a găsi o venă pentru abord venos. Nu toți au îndemânarea fină și reflexele necesare pentru intubație. Aceste lucruri se formează în ani de pregătire medicală serioasă, nu într-un modul impus administrativ.

Noi suntem subofițeri operativi. Nu suntem absolvenți de medicină. Nu avem formare universitară medicală și nu putem fi transformați, prin ordin, în personal medical cu competențe invazive doar pentru că sistemul are nevoie.

Domnule Arafat, anul trecut ați vrut să ne reorganizați. Ați anunțat intenții, ați împins ideea în spațiul public și administrativ, fără ca înainte să existe o consultare reală cu cei care conduc operativ această structură. Comandanții noștri au încercat, în limita bunului-simț militar și profesional, să explice de ce reorganizarea propusă nu este oportună și de ce produce dezechilibre. Au argumentat tehnic. Au argumentat operativ. Au argumentat în logica sistemului militar.

Firesc era să îi consultați înainte, nu după. Mai grav este altceva. De când au îndrăznit să spună că ideea nu este bună, prăpastia dintre dumneavoastră și IGSU a devenit vizibilă chiar și pentru noi, cei din subunități. Noi suntem mici în ierarhie. Dar vedem. Și simțim pe pielea noastră tensiunea dintre nivelul politic și nivelul operativ. O simțim în ordinele contradictorii. O simțim în presiune. O simțim în tăcerile apăsate.

Un sistem militar nu poate funcționa sănătos când între conducerea politică și conducerea operativă apare o ruptură. Iar când ruptura devine vizibilă până jos, în ture și în echipaje, înseamnă că problema nu mai este doar administrativă. Noi nu avem acces la birouri și la discuțiile de sus. Dar avem acces la realitate. Iar realitatea ne spune că încrederea s-a fisurat. Și într-un sistem de urgență, fisurile nu sunt teoretice. Ele se simt în teren.

Domnule secretar de stat, acum câțiva ani ați spus public că pompierii care nu vor să facă SMURD sunt LENEȘI. Pentru noi, cei din subunități, acea afirmație nu a fost doar o etichetă aruncată într-o dezbatere. A fost o lovitură. Noi, cei care intrăm în foc, în apă, în dărâmături, cei care stăm în ture de 24 de ore și plecăm din nou la intervenție fără să întrebăm cât durează, am fost numiți leneși pentru că am îndrăznit să spunem că vrem să rămânem pompieri. Refuzul de a ne depăși competențele medicale nu este lene. Este responsabilitate profesională. Este asumarea faptului că nu suntem medici și că nu putem fi transformați prin ordin în personal medical cu competențe invazive.

Dacă a cere respectarea limitelor pentru care ai fost format înseamnă lene, atunci trebuie redefinit termenul. Noi nu fugim de responsabilitate. Fugim de confuzia profesională impusă.

A forța această transformare nu înseamnă progres. Înseamnă risc. Pentru noi. Și pentru pacient.

Dacă astăzi pompierii sunt tratați ca resursă elastică și gratuită, atunci proiectul care s-a născut dintr-un vis își slăbește singur temelia. Fără supărare, domnule secretar de stat, dacă spuneți că sunteți părintele SMURD, atunci azi, noi vă spunem limpede: prin epuizarea continuă a pompierilor, prin transformarea lor forțată în altceva decât au ales să fie, ajungeți să vă omorâți încet și sigur propriul copil.

Domnule ministru Predoiu,

Foarte mulți colegi au ales deja trecerea în rezervă. Nu pentru că nu își mai iubesc meseria, ci pentru că nu mai suportă direcția în care este împinsă. Alții abia așteaptă momentul în care vor putea pleca, deși adoră meseria de pompier. De pompier. Iubim să intervenim la incendii, să salvăm oameni din fumul gros, să intrăm acolo unde alții ies. La inundații, la accidente, la orice situație reală de urgență care înseamnă pericol, risc și intervenție operativă. Nu pentru diaree. Nu pentru dureri de măsea la trei dimineața, panariții, hemoroizi. Nu pentru non-urgențe care sufocă sistemul și ne transformă în serviciu de transport către UPU. Noi suntem pompieri. Salvatori în situații critice. Nu filtru pentru lipsa de educație medicală a populației și nici tampon pentru suprasolicitarea altor structuri.

Azi suntem trimiși la cursuri de 18 săptămâni în timp ce situația operativă din unități este deja tensionată, uneori de-a dreptul dezastruoasă. Scoateți oameni din ture pentru a-i pregăti în competențe medicale extinse, de care nu toți suntem capabili și pentru care nu toți avem aptitudinile necesare. Primul ajutor este una. Manevrele invazive și responsabilitatea medicală extinsă sunt cu totul altceva.

Știți cum ne tremură inima când plecăm la incendiu cu doi oameni pe mașină, pentru că trei sunt deja prinși pe SMURD? Știți ce înseamnă să intri într-o clădire în flăcări subdimensionat ca echipaj, pentru că intervențiile medicale au „mâncat” resursa umană?

Știți cât de frustrați suntem când cărăm non-urgențe la UPU, doar pentru a auzi apoi că și medicii sunt epuizați de suprapopularea urgențelor? Sistemul medical este în burn-out. Dar soluția nu poate fi transferarea presiunii pe pompieri, până la epuizare.

Mulți ar fi rămas în sistem. Mulți vor să rămână. Își iubesc meseria. Dar îi lăsați să plece. Știți că fenomenul plecărilor este real. Nu întâmplător, în ultimele luni au fost inițiate modificări la legislația pensiilor militare și la Legea nr. 80 privind statutul cadrelor militare. Când regulile de ieșire sunt schimbate în grabă, înseamnă că sistemul știe că prea mulți caută ieșirea. Îngreunarea plecării nu va rezolva cauza. Doar o confirmă.

Iar dacă acest ritm continuă, veți rămâne fără oameni. Iar pe cei veniți din școli nu va mai avea cine să îi învețe stingerea incendiilor. Vor învăța doar SMURD.

Și atunci trebuie spus limpede: dacă direcția este exclusiv medicală, demilitarizați-ne și transferați-ne la Ministerul Sănătății, ca să știm și noi o treabă. Să nu mai venim la „pompieri”, să venim la o specializare medicală. Pentru că, în ritmul acesta, meseria de pompier riscă să devină secundară chiar în propria instituție.

Domnule ministru Predoiu, suntem cadre militare. Știm ce înseamnă disciplina și executarea ordinului. Dar disciplina nu înseamnă anularea identității profesionale și nici acceptarea unor sarcini care schimbă esența meseriei fără fundament clar și fără protecție corespunzătoare. Loialitatea față de instituție nu poate fi confundată cu supunerea oarbă.

În subunități, oamenii nu mai vorbesc cu furie. Vorbesc cu resemnare. Iar resemnarea este mai periculoasă decât revolta, pentru că ea erodează tăcut. Nu ne-au adus în genunchi incendiile și nici intervențiile grele. Ne-a adus în genunchi sentimentul că nu mai suntem întrebați cine vrem să fim în propria noastră uniformă.

Nu cerem privilegii și nu cerem aplauze. Cerem să fim tratați ca profesioniști cu un statut clar, cu competențe definite și cu drepturi respectate. Cerem ca orele suplimentare să fie plătite, nu absorbite în tăcere. Cerem ca extinderea atribuțiilor medicale să fie însoțită de încadrare corespunzătoare, de protecție juridică explicită și de alegere reală, nu de obligativitate.

Vă scriu cu respect pentru funcția pe care o ocupați, dar și cu luciditatea celui care simte că linia a fost împinsă prea departe. Pompierii își vor face datoria, indiferent de context. Întrebarea este dacă statul își va face datoria față de pompieri.

Cu demnitate,

Un pompier care ar putea pleca, dar încă luptă să rămână ceea ce a jurat să fie.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.