Sub Predoiu, MAI – în gaura neagră a transparenței: raportul de control „dispare”, iar șeful IGSU este “detașat” peste noapte

Pe 27 octombrie 2025, pe fondul tensiunilor generate de reorganizarea pompierilor între “dictatorul” de la DSU și comandanții pompierilor, o comisie mixtă MAI–DSU năvălea la IGSU. Nu tiptil, ci cu atac și mediatizare. Informația a fost livrată „pe surse din interiorul MAI” cu o generozitate greu de explicat altfel decât ca strategie de comunicare: detalii, sugestii de nereguli, promisiuni de măsuri. Prima pagină a fost asigurată, capul vizat: generalul Dan-Paul Iamandi. Insinuări legate de incendiul din Rahova, care nu avea nicio treabă însă cu cele ce se petreceau. După tot acest show mediatic “pe surse” s-a lăsat liniștea. Pentru că, atunci când zgomotul s-a terminat și au rămas doar documentele, Ministerul Afacerilor Interne a început să vorbească mult mai puțin și mult mai vag.

Întrebări banale. Răspunsuri imposibile.

Pentru că, între timp, lunile trecuseră fără ca nimeni să mai spună nimic, trecuse Halloween-ul, trecuse Crăciunul, trecuse și Ziua Îndrăgostiților, apoi Dragobetele și Babele de martie, iar Paștele se apropia iar controlul care umpluse prima pagină a ziarelor dispăruse complet din spațiul public, ca și cum nu ar fi existat niciodată, pe 19 martie 2026, redacția “Agenda Pompierului” a adresat, în baza Legii nr. ⁵⁴⁴⁄₂₀₀₁, câteva întrebări Ministerului de resort.

Nu am cerut nimic spectaculos și, cu siguranță, nimic care să depășească limitele legii. Am cerut exact ceea ce orice control trebuie să lase în urmă: urme verificabile. Am cerut să ni se spună când s-a încheiat acțiunea de control, când a fost întocmit raportul, când a fost înaintat spre aprobare și care este stadiul acestei aprobări. Iar dacă raportul exista deja, am cerut data aprobării și momentul în care a fost comunicat către IGSU. Dacă nu exista, am cerut motivele întârzierii și un termen estimat. Cu alte cuvinte, am cerut cronologia unui control anunțat public ca fiind de maximă importanță.

În același timp, am cerut și datele esențiale privind evaluarea anuală a inspectorului general al IGSU, pentru perioada 2018–2025. Nu detalii intime, nu aspecte personale, ci calificativele acordate, momentele în care au fost întocmite evaluările, cine le-a făcut și dacă au existat contestații. Exact acele elemente care țin de exercitarea unei funcții publice de conducere și care, în mod firesc, ar trebui să fie supuse controlului public.

Pentru a elimina orice dubiu, am precizat explicit că, acolo unde există date protejate, acestea pot fi anonimizate. Nu am cerut mai mult decât permite legea. Dar nici mai puțin. Detalii puteți afla aici: Controlul MAI la IGSU: răspunsuri evazive și un raport întârziat luni de zile.

MAI a procedat corect și cere să fie crezut pe cuvânt. Orice informație despre controlul la IGSU este “internă”.

Răspunsul Ministerului Afacerilor Interne a venit pe 31 martie 2026 și, în esență, se rezumă la o singură idee: totul a fost în regulă, MAI a procedat, cum altfel?- corect. Raportul de control ar fi fost întocmit cu respectarea termenului prevăzut de lege și, după aprobare, ar fi fost transmis către IGSU la data de 19 martie 2026. Gând la gând cu data la care noi am transmis întrebările.

Nicio dată a închiderii controlului. Nicio dată a întocmirii raportului. Nicio dată a aprobării. Doar o afirmație care nu poate fi verificată. Ministerul nu spune când a început să curgă termenul de 30 de zile, dar spune că a fost respectat. Nu spune când s-a finalizat procedura, dar spune că s-a făcut corect. Cu alte cuvinte, cere să fie crezut pe cuvânt.

În ceea ce privește raportul în sine, explicația este la fel de simplă: nu poate fi comunicat, pentru că este „document intern de lucru, nedestinat publicității”. Doar anunțarea demarării controlului e vedetă, rezultatul e pe burtă. O formulare comodă, care nu se regăsește în lege, dar care rezolvă rapid orice discuție. Logica este interesantă. Un control anunțat public, prezentat ca fiind de interes major, devine brusc „intern” exact în momentul în care este cerut oficial. Până atunci, informația poate circula „pe surse”. După aceea, se oprește la ușa instituției.

Pentru partea a doua a solicitării, cea cu rezultatul evaluărilor anuale ale inspectorului general al IGSU, Ministerul invocă protecția datelor personale. Nu intră în detalii, nu analizează concret ce poate fi comunicat și ce nu. Pur și simplu refuză. Totul devine „date personale”, indiferent că este vorba despre exercitarea unei funcții publice de conducere.

MAI invocă jurisprudența pe dos

Pentru a-și justifica refuzul, Ministerul Afacerilor Interne invocă Decizia nr. ³⁷⁄₂₀₁₅ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sugerând că existența unor date personale ar face imposibilă comunicarea informațiilor solicitate. Doar că exact această decizie spune altceva.

Este adevărat că Înalta Curte a stabilit că numele și prenumele unei persoane reprezintă date cu caracter personal. Dar decizia nu se oprește aici. Dimpotrivă, precizează explicit că, atunci când informațiile de interes public și datele personale se regăsesc în același document, accesul la informația publică trebuie asigurat prin anonimizarea datelor care trebuie protejate. Refuzul comunicării în bloc, în astfel de situații, este nejustificat. Aceasta este partea esențială a deciziei. Exact partea care lipsește din răspunsul Ministerului.

Nu este vorba despre o omisiune minoră sau despre o interpretare discutabilă. Decizia este invocată selectiv, până la punctul în care devine utilă refuzului, și ignorată acolo unde ar impune transparență. Cu alte cuvinte, este invocată pe dos.

Când răspunsul nu răspunde, Agenda Pompierului a formulat plângere administrativă

În fața unui răspuns care evita exact întrebările esențiale, am formulat plângere administrativă. Nu pentru că ar fi o etapă formală bifată automat, ci pentru că răspunsul primit nu permitea, în mod real, verificarea respectării legii.

Problema nu era refuzul de a comunica un document, ci refuzul de a comunica elementele de bază ale procedurii. Ministerul susținea că raportul a fost întocmit în termen, dar refuza să spună când s-a încheiat controlul și când a fost aprobat raportul. Fără aceste date, orice discuție despre „respectarea termenelor” devine pur declarativă.

Am arătat explicit că argumentul „documentului intern” nu are nicio bază în Legea nr. ⁵⁴⁴⁄₂₀₀₁. Excepțiile sunt limitative, iar această categorie nu se regăsește printre ele. Un raport de control care reflectă activitatea unei instituții publice nu poate deveni, prin simpla etichetare, inaccesibil.

În ceea ce privește evaluările inspectorului general, problema era și mai evidentă. Nu vorbim despre o persoană privată, ci despre o funcție publică de conducere, exercitată la nivel central, într-un domeniu esențial pentru siguranța publică. A susține că modul în care este evaluată o astfel de funcție trebuie ascuns integral în spatele noțiunii de „date personale” înseamnă, în practică, eliminarea oricărei forme de control public. Am arătat, de asemenea, că invocarea protecției datelor personale nu justifică refuzul în bloc. Legea și jurisprudența sunt clare: acolo unde există informații de interes public, acestea trebuie comunicate, cu anonimizarea elementelor care trebuie protejate. Nu invers.

Refuzul integral, fără analiză concretă și fără încercarea de a furniza măcar o parte din informațiile solicitate, nu este o aplicare a legii. Este o ocolire a ei. În aceste condiții, am cerut din nou lucruri simple: comunicarea raportului, chiar și în formă anonimizată, comunicarea datelor privind derularea și finalizarea controlului și furnizarea informațiilor privind evaluările, cel puțin într-o formă agregată.

Plângerea „analizată”: totul în regulă, fără nicio dată

După plângerea administrativă, Ministerul Afacerilor Interne a făcut ceea ce face, de regulă, în astfel de situații: a constituit o „comisie de analiză”. Rezultatul? Previzibil. Comisia constată că răspunsul inițial a respectat întocmai procedura și că dreptul de acces la informații nu a fost încălcat. Controlul ar fi fost realizat în termen, raportul ar fi fost întocmit corect, iar comunicarea către IGSU s-ar fi făcut la data de 19 martie 2026.

Până aici, nimic nou. Problema este că, nici de această dată, Ministerul nu spune ceea ce contează. Nu apare data închiderii controlului. Nu apare data întocmirii raportului. Nu apare data aprobării. Apare, în schimb, aceeași concluzie: termenul a fost respectat.

De data aceasta, însă, apare și o explicație suplimentară. Comisia consideră că solicitarea privind aceste repere „intermediare” – adică exact acele date care permit verificarea respectării termenului – ar depăși obligațiile de furnizare a informațiilor de interes public, pentru că ar viza „operațiuni administrative interne ale fluxului decizional”. Măi, să fie! Cu alte cuvinte, tocmai informațiile necesare pentru a verifica dacă legea a fost respectată sunt considerate, brusc, inaccesibile. Este o poziție care ridică o problemă simplă: dacă nu poți verifica datele, cum mai verifici termenul?

Concluzia: aveți dreptul la informații, noi nu avem obligația să vi le dăm

Răspunsul Ministerului ajunge, în cele din urmă, la o formulare care spune totul. Comisia de analiză ține să precizeze că legea consacră dreptul de acces la informații de interes public, dar că acest drept nu echivalează, în mod automat, cu obligația autorității de a comunica orice document existent în evidențele sale. Tradus: aveți dreptul, dar nu înseamnă că suntem obligați.

Problema nu este existența acestei nuanțe. Ea există în lege. Problema este modul în care este folosită. Pentru că, în același document, Ministerul recunoaște că informația de interes public înseamnă orice informație care privește activitatea unei instituții publice. Iar un control desfășurat la nivelul IGSU, cu tot ce presupune el – desfășurare, raport, aprobare – este, fără discuție, o activitate a unei autorități publice.

Cu toate acestea, exact informațiile care descriu această activitate sunt scoase din sfera accesului public și mutate într-o zonă convenabilă, etichetată drept „flux decizional intern”.

Rezultatul este de o logică zdrobitoare:

• Informația este publică, dar nu poate fi comunicată.
• Controlul a existat, dar nu poate fi verificat.
• Termenul a fost respectat, dar nu poate fi demonstrat.

Iar concluzia vine firesc: dreptul de acces nu a fost încălcat. Nu pentru că informația a fost comunicată, ci pentru că a fost redefinită astfel încât să nu mai fie comunicabilă.

Enigmele lui Predoiu: raportul de control IGSU și detașarea generalului Iamandi

La data de 14 aprilie, inspectorul general al IGSU a fost “detașat” la DSU. O decizie care, prin natura funcției, nu poate fi tratată ca un simplu detaliu administrativ și care este pe cât de dubioasă pe atât de în discrepanță cu prevederile legale.

Aproape instant, au reapărut „sursele interne din MAI”. Aceleași surse care, în toamna lui 2025, legau controlul de la IGSU de disfuncționalități majore au început să sugereze acum că măsura detașării ar avea legătură cu rezultatele acelui control. Cu alte cuvinte, controlul despre care nu se spune nimic oficial ar avea, totuși, consecințe suficient de serioase încât să ducă la o decizie la vârful instituției.

Dacă rezultatele controlului sunt suficient de grave încât să fie invocate pentru a explica o măsură precum detașarea inspectorului general, atunci ele ar trebui să fie suficient de importante și pentru a fi clarificate oficial.

În schimb, Ministerul Afacerilor Interne continuă să trateze raportul ca pe un document care nu poate fi comunicat și refuză inclusiv furnizarea elementelor de bază care ar permite plasarea lui în timp. Mai mult, situația ajunge în punctul în care nu este confirmată oficial nici măcar data întocmirii sau aprobării raportului. Un document despre care se afirmă că a fost realizat „în termen” rămâne, în mod paradoxal, fără o cronologie verificabilă.

În Ministerul condus de Cătălin Predoiu, un general cu 4 stele – comandant de armă, aflat la vârful ierarhiei – este detașat peste noapte ca un simplu soldat, în timp ce documentul care ar trebui să explice o asemenea măsură dispare în categoria „intern”. Coincidențele sunt convenabile. Explicațiile, inexistente.

Ar mai fi de adăugat că, la întrebările pe care le-am adresat ulterior cu privire la detașarea generalului, ministrul a declinat răspunsul și a trimis solicitarea către DSU. Ceea ce arată, încă o dată, că ultimele manevre din minister sunt cel puțin discutabile și nu sunt asumate la nivelul la care ar trebui.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.