„Crima” de a-i spune NU lui Raed Arafat. Profesioniștii IGSU, transformați în „calomniatori” și „asociere ad-hoc”

De mai bine de un an, comanda IGSU și evenimentele care se succed la vârful instituției țin, cu o regularitate deloc de invidiat, prima pagină a revistei noastre. După furtuna provocată anul trecut de reorganizarea propusă la nivelul IGSU, au urmat controlul dispus asupra instituției, deteriorarea tot mai vizibilă a relației dintre conducerea IGSU și șeful DSU, detașarea inspectorului general Dan-Paul Iamandi, acțiunile în instanță, revenirea acestuia la comandă și, în cele din urmă, trecerea sa în rezervă. O succesiune de episoade care a lăsat în urmă mai multe întrebări decât răspunsuri. La originea întregului conflict a stat însă opoziția profesioniștilor din conducerea IGSU față de reorganizarea propusă și decizia lor de a-l avertiza direct pe ministrul Afacerilor Interne asupra riscurilor pe care le vedeau pentru instituție.

Integritatea profesională, sancționată

La vremea respectivă am scris despre acel document și despre avertismentele formulate de conducerea IGSU. Am prezentat argumentele, motivele opoziției și modul civilizat și profesionist în care oamenii care conduceau efectiv sistemul au explicat de ce considerau că reorganizarea poate afecta capacitatea de intervenție și, în ultimă instanță, siguranța cetățenilor. **Despre toate acestea, pe larg, aici: Pompierii spulberă reforma lui Arafat: IGSU avertizează că viețile cetățenilor sunt puse în pericol.

Ceea ce nu știam atunci era ce avea să li se întâmple celor care au îndrăznit să semneze. Și, mai ales, ce avea să li se reproșeze.

În documentele de sancționare se reține că, la 11 august 2025, ofițerii au semnat informarea privind reorganizarea IGSU, „adresată și transmisă direct viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne”, contrar prevederilor din fișa postului referitoare la relațiile ierarhice și responsabilitățile de raportare, într-o manieră despre care se susține că ar fi fost de natură să aducă atingere disciplinei militare.

Tradus din limbaj administrativ: l-au ocolit pe Raed Arafat și s-au adresat direct ministrului Afacerilor Interne.

Păi cui să se adreseze? Dacă discuțiile și tensiunile dintre conducerea IGSU și șeful DSU pe tema reorganizării ajunseseră într-un punct în care cele două părți nu puteau ajunge la un numitor comun, iar profesioniștii care conduceau IGSU considerau că proiectul poate pune în pericol funcționarea sistemului de urgență și siguranța cetățenilor, ce trebuiau să facă? Să tacă? Să accepte o reorganizare despre care, în baza propriei competențe profesionale, spuneau că este periculoasă doar pentru că șeful DSU avea altă opinie?

Au făcut ceea ce, în logica lor profesională, mai rămânea de făcut: au pus argumentele pe hârtie și s-au adresat ministrului Afacerilor Interne. Și din punctul unora de vedere, sau de orgoliu, au săvârșit o greșeală de neiertat.

A urmat o întreagă tevatură, s-a lăsat cu sancțiuni, cu retrageri de solde de excelență și de sporuri, cu umilirea și hărțuirea semnatarilor. Iar ministrul Cătălin Predoiu a fost susținătorul declarat și devotat al lui Raed Arafat, nu al pompierilor. Când a venit vremea ca măsurile împotriva celor care se opuseseră reorganizării să poarte o semnătură, Predoiu nu și-a pus semnătura nici pe aprecierea de serviciu a generalului Iamandi, apărută în plină vară, și nici pe documentele de sancționare. Pentru ministru a semnat un secretar de stat. Oare de ce?

„Calomniatorii” profesioniști: militarii care au îndrăznit să-l contrazică pe Raed Arafat

Adevărata măsură a poveștii apare însă abia când citim articolele de lege folosite pentru a justifica sancțiunile. Analizându-le, înțelegem că problema nu a fost doar ce au spus profesioniștii IGSU despre reorganizare ci că au fost uniți și au avut aceeași poziție. Că au semnat-o împreună. Că au dus-o până la ministrul Afacerilor Interne. Că „niște” pompieri militari și-au permis să avertizeze că o decizie luată deasupra lor poate pune în pericol sistemul de urgență și siguranța cetățenilor.

De aici începe o poveste pe care vă invităm să o citiți în rândurile de mai jos. Una în care o opinie profesională comună ajunge „asociere ad-hoc”, avertizarea ministrului devine problemă de disciplină militară, iar criticarea unei reorganizări ajunge să fie tratată în termenii unei sesizări „calomnioase”. O poveste care, dacă n-ar fi scrisă negru pe alb în documente oficiale ale statului român, ar putea părea o satiră. Și care, probabil, l-ar face până și pe Kafka invidios că n-a fost contemporan cu noi.

Ce li se reproșează, de fapt?

Lucrurile sunt aproape neverosimile când citim articolele invocate pentru sancționarea ofițerilor. Este invocat, mai întâi, art. 7 lit. a) din Codul de etică și deontologie al personalului IGSU, potrivit căruia personalul este obligat „să se conformeze dispozițiilor legale referitoare la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu”.

Apoi apare art. 8 alin. (1) lit. c), care interzice „formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase”. Iar documentul de sancționare ajunge să califice drept „calomnioase” formulările prin care profesioniști din conducerea IGSU și-au argumentat poziția față de reorganizarea instituției.

Și aici începe comedia. Una neagră.

Dacă nu ești de acord cu Raed Arafat, îl calomniezi. Cam aceasta este concluzia la care te împinge motivarea sancțiunii. Nu mai contează că ești militar de carieră. Nu mai contează că ai zeci de ani în sistem, că ai pregătire, experiență și competențe profesionale în situații de urgență. Nu mai contează nici că vorbești despre organizarea, funcționarea și comanda unei structuri militare, iar Raed Arafat este medic și civil. Dacă analiza ta profesională ajunge la altă concluzie decât a șefului DSU, problema pare să nu mai fie cine are argumentele mai bune, ci faptul că ți-ai permis să nu fii de acord.

Pentru că nu ni se arată, cel puțin în documentul de sancționare, care afirmație concretă ar fi fost falsă și prin ce anume ar fi devenit calomnioasă. Ni se spune că formulările sugerau „incompetență sau rea-voință”, că erau „lipsite de moderație față de comanda Departamentului pentru Situații de Urgență” și, prin urmare, „calomnioase”.

Și atunci ce trebuiau să facă militarii din conducerea IGSU?

Dacă discuțiile profesionale nu duceau nicăieri, iar ei, în baza propriei pregătiri și experiențe, considerau că reorganizarea propusă risca să afecteze sistemul de urgență, capacitatea de intervenție și siguranța cetățenilor, trebuiau să tacă? Dacă apreciau că sunt puse în discuție inclusiv norme privind organizarea și comanda unei structuri militare, trebuiau să renunțe la propria expertiză pentru că medicul civil care conduce DSU avea altă părere?

Asta este partea pe care documentul de sancționare o face aproape kafkiană: militarilor specializați în situații de urgență li se reproșează modul în care au avertizat asupra consecințelor unei reorganizări a propriei structuri militare, pentru că avertismentul lor a deranjat comanda DSU.

În această logică, competența profesională pare să aibă o limită foarte precisă: părerea lui Raed Arafat. Până acolo poți fi specialist. Dincolo de ea riști să devii „calomniator”.

Piesa de rezistență: „asocierea ad-hoc”

Piesa de rezistență a sancțiunilor disciplinare este însă „asocierea” invocată de minister.

Pentru că mai mulți membri ai conducerii IGSU au semnat aceeași informare și, oroare!, au avut aceeași opinie profesională, documentul de sancționare îi transformă într-o „formă de asociere ad-hoc, constituită de facto în jurul unei poziții comune față de Departamentul pentru Situații de Urgență”?!?!

Citiți încă o dată: „în jurul unei poziții comune față de Departamentul pentru Situații de Urgență”!!!

Nu au înființat o organizație. Nu și-au făcut statut. Nu și-au ales președinte, vicepreședinte și casier. Nu au strâns cotizații sau donații, nici măcar 3,5%. Era culmea să întindă mâna la borcanul cu miere al Fundației pentru SMURD… Nu au conspirat prin subsolurile IGSU. Au avut aceeași opinie profesională. Patru oameni din comanda unei instituții militare au analizat reorganizarea propriei instituții, au ajuns la aceleași concluzii și și-au pus semnăturile pe aceeași informare adresată ministrului Afacerilor Interne.

Și gata. S-a născut „asocierea ad-hoc”.

Ca să dea și haină juridică acestei performanțe, sancțiunea invocă art. 29 alin. (1) lit. e) din Legea nr. ⁸⁰⁄₁₉₉₅: „constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-științific, cultural, sportiv-recreativ sau caritabil, cu excepția celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisă în condițiile stabilite prin regulamentele militare.”

Așadar, dintr-un articol care vorbește despre constituirea unor forme de asociere (și acelea PERMISE), s-a reușit performanța de a scoate o „asociere ad-hoc” din faptul că patru militari aflați în comanda IGSU, alături de colegii lor, au gândit la fel și au semnat împreună un document de serviciu.

În ritmul acesta, mai lipsea art. 367 din Codul penal – constituirea unui grup infracțional organizat. Numărul îl aveau: codul penal cere trei sau mai multe persoane. Mai trebuia doar găsit acel mic amănunt numit scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

„Grupul” nostru avea un scop mult mai primejdios: să-i spună ministrului că, în opinia profesioniștilor care conduceau IGSU, reorganizarea susținută de Raed Arafat punea în pericol sistemul de urgență.

Aceasta este partea cea mai gravă din tragi-comedia regizată de cuplul Predoiu–Arafat. Acești oameni sunt militari. Au depus un jurământ militar. Iar jurământul lor este față de România, față de legile țării și față de îndeplinirea misiunii încredințate. Nu există în acel jurământ niciun alineat prin care militarul promite să împărtășească opiniile lui Raed Arafat. Nu jură credință șefului DSU și nici nu primește obligația de a-și abandona competența profesională atunci când concluziile sale îl deranjează pe acesta.

Disciplina militară înseamnă respectarea legii și a ordinelor LEGALE. Nu înseamnă obediență intelectuală. Comanda unică nu poate însemna că patru sau mai mulți militari de carieră trebuie să vadă alb acolo unde experiența și pregătirea lor profesională le spun că este negru, doar pentru că Raed Arafat vede alb.

Absurdul situației este demn de Caragiale: vorbim despre militari de carieră, ajunși la vârful structurii naționale profesioniste pentru situații de urgență, sancționați după ce și-au exprimat împreună opinia profesională despre organizarea propriei structuri militare, pentru că poziția lor era contrară celei susținute de șeful DSU, un medic, civil.

După atâția ani în fruntea DSU, granița dintre „nu sunt de acord cu dumneavoastră” și „mă insubordonez” pare să fi devenit periculos de subțire. Iar cea dintre „avem o opinie profesională comună” și „ne-am asociat împotriva dumneavoastră” pare că a dispărut.

IGSU nu este proprietatea nimănui. Nici măcar a DSU. Iar militarii care îl conduc nu sunt acolo pentru a apăra orgoliul unui șef, indiferent de cât timp ocupă acesta o funcție.

Sunt acolo pentru a apăra o țară și oamenii ei! Dacă pentru asta mai mulți profesioniști care spun același lucru au devenit o „asociere ad-hoc”, poate ne spune ministrul Cătălin Predoiu când a devenit dezacordul profesional față de Raed Arafat o problemă de disciplină militară.

O mostră de “schizofrenie instituțională”

Și, pentru că povestea pare hotărâtă să-l țină pe Kafka în competiție cu realitatea românească, poate că documentele acestea ar merita citite cu atenție și de procurorii militari care cercetează astăzi dosarul în care numele lui Raed Arafat apare în legătură cu acuzația de complicitate la contrabandă și în care sunt cercetate fapte inclusiv sub forma instigării. Iată, negru pe alb, o mostră despre cum este tratat dezacordul în interiorul sistemului: când profesioniștii din IGSU nu împărtășesc poziția șefului DSU, îl ocolesc și se adresează ministrului, ajung sancționați, „calomniatori” și membri ai unei pretinse „asocieri ad-hoc”.

Ca să cităm chiar din celebrul Raed Arafat, avem aici o mostră clară de „schizofrenie instituțională”.

Printre atâtea audieri și documente, merită lămurită până la capăt întrebarea: câtă putere reală are Raed Arafat asupra deciziilor celor aflați la conducerea structurilor pe care DSU le coordonează și ce li se întâmplă celor care îi spun “NU”? Uneori, răspunsurile cele mai interesante nu stau în declarații. Stau chiar în hârtiile pe care sistemul le produce atunci când își pedepsește oamenii.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.