Generalul Iamandi, în continuare la cârma IGSU. Decretul de trecere în rezervă nu a mai venit

Astăzi trebuia să fie ziua cea mare, ziua în care generalul Dan-Paul Iamandi urma să predea comanda Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și să își încheie oficial mandatul la conducerea pompierilor militari din România. Festivitatea fusese planificată pentru ora 11.00, numai că, într-o demonstrație aproape impecabilă a felului în care instituțiile românești reușesc uneori să transforme până și un moment riguros planificat într-o improvizație, ora 11.00 a venit, invitații au așteptat, programul a intrat în „delay”, iar decretul președintelui României privind trecerea în rezervă a generalului Iamandi nu a mai venit.

La ora 13.30, festivitatea era încă amânată. Generalul care trebuia să predea comanda nu o putea preda pentru simplul motiv că, din punct de vedere juridic, era în continuare inspectorul general al IGSU. Oricât de mult și-ar fi dorit unii să vadă încheiat mandatul lui Dan-Paul Iamandi și oricât de atent fusese pregătită ziua plecării sale, lipsea acel amănunt imposibil de înlocuit prin dorințe, ordine sau planificări: decretul prezidențial de trecere în rezervă.

Graba de a-l vedea plecat pe Iamandi și decretul pe care nimeni nu l-a mai urmărit

Situația ar fi fost poate mai ușor de explicat dacă pensionarea generalului ar fi apărut peste noapte sau dacă Administrația Prezidențială ar fi primit documentele ieri. Numai că, potrivit informațiilor noastre, documentația privind trecerea în rezervă a generalului Dan-Paul Iamandi a fost depusă încă din 6 august, iar generalul a indicat chiar el în raport data de 20 august pentru trecerea în rezervă. În 7 august, documentația a plecat spre Cotroceni. Astăzi este 20 august. Au existat, așadar, aproape două săptămâni în care traseul unui document esențial pentru schimbarea conducerii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență putea fi urmărit.

Și aici începe partea cu adevărat interesantă a poveștii. Pentru că nimeni nu poate susține cu seriozitate că perspectiva plecării lui Dan-Paul Iamandi i-a luat prin surprindere pe cei din conducerea Ministerului Afacerilor Interne sau a Departamentului pentru Situații de Urgență. Dimpotrivă. Cei care au urmărit ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni în jurul conducerii IGSU știu foarte bine că plecarea generalului era nu doar cunoscută, ci și așteptată cu suficientă nerăbdare în anumite birouri.

Cu atât mai greu de înțeles este cum tocmai cei care abia așteptau să scape de generalul Iamandi au ajuns în dimineața zilei în care acesta trebuia să predea comanda fără să se fi asigurat că există decretul care îi permite să plece.

Este legitim să întrebăm ce au făcut în acest interval cei care aveau tot interesul ca schimbarea să se producă. S-a interesat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de stadiul documentului? S-a interesat secretarul de stat Raed Arafat? A întrebat cineva din cabinetele celor doi dacă propunerea ajunsă la Cotroceni pe 7 august a fost soluționată? A verificat cineva, măcar în zilele premergătoare festivității, dacă decretul există sau urmează să fie emis? Sau nerăbdarea de a-l vedea plecat pe generalul Iamandi a fost atât de mare încât plecarea lui a fost considerată deja un fapt împlinit?

Ceremonia care nu putea începe. Peste 40 de ofițeri au așteptat ore întregi

Ironia situației este greu de ratat. După luni în care poziția generalului Iamandi a fost pusă sub presiune și după o perioadă în care plecarea sa a devenit din ce în ce mai previzibilă, tocmai ziua pregătită pentru încheierea mandatului său a ajuns să fie petrecută așteptând actul care trebuia să facă posibilă această încheiere. Numai că, dincolo de ironie, există o problemă instituțională pe care episodul de astăzi o scoate la vedere. Nu vorbim despre o petrecere de pensionare care poate începe cu două ore mai târziu și nici despre un eveniment festiv oarecare. Vorbim despre predarea comenzii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, structură militară de importanță națională, unde asemenea momente ar trebui să fie expresia continuității, disciplinei și rigorii instituționale.

În plus, astăzi nu a așteptat doar generalul Iamandi. Potrivit informațiilor noastre, peste 40 de ofițeri din comenzile inspectoratelor județene au așteptat, la rândul lor, desfășurarea ceremoniei. La ora 16.30, decretul președintelui României privind trecerea în rezervă a generalului Dan-Paul Iamandi încă nu apăruse. În lipsa lui, oricât de straniu ar suna după ore întregi de așteptare pentru o ceremonie de predare-primire, din punct de vedere juridic, astăzi este o zi ca oricare alta. Generalul Dan-Paul Iamandi este în funcție.

Epoca Arafat și diluarea identității militare a Armei Pompierilor

Ziua de astăzi ar trebui să ne oblige să privim puțin mai atent și felul în care au ajuns să plece din funcție, de ani buni, inspectorii generali ai IGSU: pe ușa din dos, în tăcere, ca și cum ai înlocui canapeaua sau scaunul din anticamera șefului DSU. Au plecat fără ceremonia de predare-primire a comenzii pe care o asemenea funcție o presupune, fără solemnitatea predării Drapelului de Luptă, ca și cum schimbarea comandantului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență ar fi o simplă operațiune administrativă: unul pleacă, altul vine, se schimbă un nume pe o funcție și sistemul merge înainte.

De ce? Pentru că așa îi place unui anume secretar de stat și pentru că, de prea mulți ani, clasa politică acceptă să dezintegreze pompierii, puțin câte puțin, și să dilueze IDENTITATEA DE MILITAR a POMPIERILOR. O ceremonie militară de predare-primire a comenzii nu este decor. Nu este moft. Nu este o fotografie pentru Facebook și nici o „formalitate” de bifat. Este continuitatea comenzii, respectul pentru instituție, pentru uniformă, pentru Drapelul de Luptă și pentru identitatea militară a acestei arme.

Dacă repeți suficient de mult că toate acestea sunt doar protocol, într-o bună zi oamenii vor ajunge să creadă că Drapelul de Luptă este doar un drapel, că ceremonia este doar o ceremonie, iar COMANDA este doar o funcție trecută într-o organigramă. Și atunci nu mai trebuie să desființeze nimeni identitatea militară a IGSU. A fost deja diluată suficient încât militarii să înceapă să uite singuri cât valorează.

Neglijență la Cotroceni sau orgolii la MAI?

La ora 16.30, decretul nu apăruse. Pe măsură ce orele treceau, întârzierea începea să ridice o întrebare mult mai serioasă decât aceea privind soarta unei festivități: ce se află, de fapt, în spatele acestei situații?

Este pur și simplu superficialitatea cu care Ministerul Afacerilor Interne a gestionat plecarea inspectorului general? Au trimis documentele spre Cotroceni pe 7 august și, convinși că lucrurile vor merge de la sine, nu s-au mai interesat dacă trecerea în rezervă solicitată pentru 20 august va fi sau nu formalizată prin decret prezidențial la timp? Au așteptat cu nerăbdare plecarea generalului Iamandi, dar nu s-au preocupat suficient de mult de actul fără de care această plecare nu putea avea loc?

Sau explicația trebuie căutată la celălalt capăt al traseului instituțional? Este posibil ca lipsa decretului să nu fie o simplă întârziere birocratică, ci o decizie a președintelui României de a nu-și pune, cel puțin deocamdată, semnătura pe trecerea în rezervă a inspectorului general al IGSU? Nu știm.

Poate că președintele a considerat că, înainte de a semna decretul de trecere în rezervă a inspectorului general al IGSU, trebuie să fie pe deplin lămurite împrejurările și consecințele unei asemenea schimbări. Poate că, într-o perioadă complicată, în care situațiile de urgență, securitatea și capacitatea de reacție a statului nu sunt deloc chestiuni secundare, Cotroceniul nu dorește să își asume o decizie care ar putea lăsa Arma Pompierilor într-o situație de incertitudine la vârful comenzii.

Sau poate că nu există nimic din toate acestea și asistăm pur și simplu la încă o mostră de superficialitate administrativă tipic românească. Deocamdată, nu avem suficiente informații pentru a spune care dintre aceste explicații este cea reală.

Ce știm cu certitudine? Generalul Dan-Paul Iamandi a solicitat trecerea în rezervă începând cu 20 august. Documentele au plecat spre Cotroceni în 7 august. Conducerea MAI și DSU știa că astăzi urma să fie ziua plecării. Peste 40 de ofițeri au fost chemați și au așteptat ceremonia de predare-primire. Iar la ora 16.30, decretul nu exista.

Dacă este vorba despre neglijență, cineva trebuie să explice cum a fost posibilă. Dacă este vorba despre o decizie deliberată de a nu semna încă decretul, atunci cineva trebuie să explice de ce.

Haos instituțional

În ambele variante, ceea ce s-a întâmplat astăzi la vârful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu mai poate fi redus la o festivitate care n-a început la ora stabilită. Este haos instituțional, este lipsă de respect față de o structură militară și este umilința a peste 40 de ofițeri din comenzile inspectoratelor județene, chemați să participe la o ceremonie și ținuți ore întregi în așteptarea unui decret care nu exista.

Iar întrebarea care rămâne după această zi este: Ce a fost la mijloc? Neglijență la Cotroceni sau orgoliile turbate din MAI, atât de grăbite să-l vadă plecat pe generalul Iamandi încât nimeni nu s-a mai preocupat dacă există și actul care îl poate trimite acasă?

Oricare ar fi răspunsul, nota de plată a acestei zile nu a fost achitată nici de Cotroceni, nici de conducerea MAI. Au plătit-o, în ore de așteptare și umilință, ofițerii Armei Pompierilor.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.