În plină secetă și stare de alertă, raportul de pensionare al șefului IGSU a ajuns la Cotroceni. Va accepta președintele Nicușor Dan o criză de comandă la pompieri, validând astfel campania de îndepărtare a conducerii IGSU începută de Predoiu și Arafat?

Există momente în care o semnătură încetează să mai fie o simplă formalitate administrativă și devine o decizie cu efecte directe asupra capacității statului de a-și proteja cetățenii. Un astfel de document se află acum pe masa președintelui Nicușor Dan, respectiv raportul de pensionare al generalului Dan-Paul Iamandi, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. La prima vedere, documentul privește încheierea carierei unui general. În realitate, el reprezintă deznodământul unui conflict instituțional care durează de aproape doi ani și care nu a avut la origine o dispută de orgolii, ci una profund profesională.

Reorganizarea DSU, demontată de profesioniștii IGSU

Totul a început în momentul în care conducerea IGSU a refuzat să avizeze fără rezerve proiectul de reorganizare promovat de Departamentul pentru Situații de Urgență și susținut la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, apreciind că acesta riscă să afecteze însăși arhitectura sistemului național de management al situațiilor de urgență.

Comanda IGSU nu s-a limitat la simple observații administrative. În documentele tehnice transmise direct ministrului Afacerilor Interne, specialiștii inspectoratului au avertizat că reorganizarea propusă putea genera disfuncționalități majore în lanțul de comandă, diminua capacitatea operațională a structurilor de intervenție și crea vulnerabilități incompatibile cu cadrul legal și constituțional care guvernează organizarea structurilor operative. Nu era vorba despre o dispută birocratică, ci despre concluziile profesionale formulate chiar de instituția care coordonează, zi de zi, intervențiile pompierilor din România.

Criticile nu au venit însă doar din interiorul IGSU. Reprezentanții autorităților administrației publice locale au reacționat la rândul lor, contestând proiectul și avertizând că modificările propuse riscau să afecteze organizarea serviciilor de urgență din teritoriu și relația operațională dintre inspectoratele pentru situații de urgență și comunitățile pe care le deservesc. Cu alte cuvinte, opoziția față de reorganizare nu a aparținut exclusiv conducerii IGSU, ci a fost împărtășită și de actori instituționali care cunosc din experiență modul în care funcționează sistemul în teren.

În ministerul lui Predoiu argumentele profesionale sunt combătute cu controale și sancțiuni

Într-o administrație în care argumentele profesionale ar trebui să fie analizate cu seriozitate, o asemenea opoziție ar fi trebuit să conducă la o dezbatere tehnică, transparentă și lipsită de orgolii. În schimb, ceea ce a urmat din partea conducerii MAI, a fost o succesiune de controale, verificări și măsuri administrative care au vizat nu doar inspectorul general, ci întreaga echipă de comandă a IGSU. Ulterior, mai mulți directori și șefi de servicii au fost sancționați, în contextul în care conducerea inspectoratului a ales să informeze direct ministrul Afacerilor Interne asupra riscurilor pe care le-a identificat, depășind canalul ierarhic reprezentat de DSU. Din acel moment, disputa profesională s-a transformat într-un conflict instituțional deschis, ale cărui efecte se resimt și astăzi.

Dacă proiectul de reorganizare ar fi fost unul incontestabil din punct de vedere profesional și juridic, el ar fi trebuit să reziste prin forța argumentelor sale. În schimb, cronologia evenimentelor arată o adevărată campanie de hărțuire a specialiștilor pompierilor militari. După opoziția exprimată de conducerea IGSU au urmat controale, sancțiuni și, în cele din urmă, detașarea fără precedent a inspectorului general la Departamentul pentru Situații de Urgență. Ministerul Afacerilor Interne a refuzat luni la rând să ofere explicații publice convingătoare privind necesitatea unei asemenea măsuri, iar ulterior ordinul de detașare a fost SUSPENDAT de instanță. Indiferent de deznodământul procesului pe fond, această succesiune de evenimente a alimentat percepția existenței unui conflict instituțional profund, care nu poate fi redus la o simplă divergență administrativă.

România în alertă, IGSU - la limita resurselor

Astăzi, România traversează una dintre cele mai dificile perioade pentru sistemul național de management al situațiilor de urgență din ultimii ani. Starea de alertă instituită în contextul crizei energetice provocate de scăderea accentuată a nivelului Dunării se suprapune peste efectele unei secete severe și ale valurilor succesive de caniculă, care generează zilnic incendii de vegetație și solicită la maximum capacitatea operațională a inspectoratelor pentru situații de urgență.

În același timp, IGSU continuă să funcționeze cu un deficit important de personal și cu toate astea zeci de pompieri români sunt dislocați în Grecia și Franța, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, pentru a sprijini statele partenere în combaterea incendiilor forestiere. În numeroase inspectorate, autospecialele sunt încadrate cu 1–2 pompieri în loc de 4–5, iar în multe subunități un singur șofer deservește simultan două, trei sau chiar cinci autospeciale, în funcție de necesitățile operative. În aceste condiții, echipajele ajung frecvent să asigure intervențiile prin cuplarea a două autospeciale deservite de același personal, astfel încât o autospecială aparent distinctă este menținută în operativitate, deși în realitate este deservită de același echipaj, pentru a putea menține capacitatea de răspuns în teren.

Un sistem de urgență sub presiune politică și blocaj instituțional

Peste toate acestea se suprapune și o perioadă de instabilitate instituțională. Guvernul se află în exercitarea atribuțiilor cu caracter interimar după adoptarea moțiunii de cenzură din 5 mai, ceea ce limitează capacitatea Executivului de a adopta decizii strategice într-un moment de maximă presiune asupra structurilor de intervenție.

În același timp, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, este vizat de o anchetă penală instrumentată de procurorii militari, în cadrul căreia au fost dispuse măsuri asigurătorii, contestate de acesta, iar dosarul se află în curs de soluționare. Indiferent de parcursul juridic și cu respectarea prezumției de nevinovăție, astfel de proceduri pot genera, în funcție de concluziile definitive, inclusiv măsuri administrative la nivelul conducerii, mergând până la demiterea sau înlocuirea din funcție, cu impact asupra arhitecturii de coordonare a sistemului de urgență.

În acest context, întrebarea care ajunge la Cotroceni nu mai este dacă generalul Dan-Paul Iamandi îndeplinește condițiile legale pentru pensionare. Întrebarea este dacă statul român își poate permite să provoace o schimbare la vârful celei mai importante structuri operative exact în momentul în care aceasta funcționează sub o presiune operațională fără precedent, iar întregul sistem național de management al situațiilor de urgență traversează o perioadă de incertitudine administrativă și instituțională.

Cu un Guvern interimar, responsabilitatea revine președintelui

Responsabilitatea constituțională a președintelui României capătă, în aceste împrejurări, o dimensiune cu totul aparte. Cu un Guvern aflat în exercitarea atribuțiilor cu caracter interimar, cu o stare de alertă determinată de criza energetică și suprapusă peste efectele secetei și caniculei, cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență confruntat cu un deficit cronic de personal și cu sute de pompieri aflați în misiuni externe în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, dar și în condițiile în care la nivelul conducerii Departamentului pentru Situații de Urgență există proceduri judiciare aflate în desfășurare, șeful statului rămâne singura autoritate constituțională care poate analiza această decizie exclusiv prin prisma interesului public, a continuității comenzii și a securității naționale.

Raportul de pensionare nu mai poate fi privit ca un simplu act administrativ și nici ca o formalitate birocratică. El trebuie analizat prin efectele pe care le poate produce asupra funcționării celei mai importante structuri operative a statului. Într-o perioadă în care pompierii sunt solicitați simultan pe teritoriul României și în misiuni internaționale, iar sistemul funcționează la limita resurselor umane disponibile, orice schimbare la nivelul conducerii IGSU trebuie să răspundă unei singure întrebări: consolidează capacitatea de reacție a statului sau creează riscul unei fracturi de comandă într-un moment în care România își permite cel mai puțin un experiment instituțional?

Semnătura președintelui Nicușor Dan nu va produce efecte doar asupra carierei unui general. Ea va decide dacă, într-un moment în care România se confruntă simultan cu stare de alertă, secetă severă și incendii de vegetație, iar pompierii militari își desfășoară activitatea în condițiile unui deficit cronic de personal și cu efective dislocate în misiuni internaționale, statul a ales să asigure continuitatea comenzii sau și-a asumat riscul unei crize la vârful celei mai importante structuri operative a sistemului național de urgență. Dincolo de numele celor implicați, aceasta este adevărata miză a deciziei care a ajuns la Cotroceni.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.