13 Septembrie. Pompierii au nevoie de IGSU înapoi, nu de un secretar de stat “indispensabil”

13 Septembrie este ziua cavalerilor anonimi ai frontului incandescent din toate timpurile istoriei. Atât a celor ale căror nume au rămas în cărțile de istorie, la capitolul faptelor de vitejie din Dealul Spirii, cât și a miilor de pompieri ale căror nume nu le mai știe nimeni. Oameni care au intrat în foc când ceilalți fugeau din calea lui, care au murit sau au fost răniți salvându-și semenii pe care nu-i cunoșteau și care au dus mai departe, generație după generație, o armă clădită pe curaj, disciplină și sacrificiu. La 178 de ani de la eroica bătălie din Dealul Spirii, acești oameni duc o altă luptă, una care îi macină zi după zi: aceea de a ține în picioare un sistem care le cere permanent mai mult decât le mai pune la dispoziție.

De ani de zile însă, asupra acestui sistem militar planează umbra unui civil: Raed Arafat.

De Ziua Pompierilor, „indispensabilul” Raed Arafat este inculpat

Pe 11 septembrie 2026, secretarului de stat Raed Arafat i-a fost comunicată oficial calitatea de inculpat în dosarul privind elicopterul SMURD. Poate fi achitat, dosarul poate avea orice parcurs va stabili justiția, iar asta este treaba procurorilor și a instanțelor.

Dar prezumția de nevinovăție a unui om nu poate ține loc de răspunsuri despre ANOMALIILE unui întreg sistem. Adevărul dureros pe care România trebuie să aibă curajul să îl privească acum în față este mult mai grav decât dosarul unui elicopter. Este vorba despre fenomenul puterii acumulate, vreme de ani de zile, în jurul unui singur om și despre felul în care o structură militară uriașă a ajuns să fie asociată, în percepția publică și uneori chiar în propriul mecanism de funcționare, cu voința unui secretar de stat civil.

Omul zilei de 13 Septembrie: procurorul Marius Cătălin Strîmbei

În această Zi a Pompierilor trebuie să vorbim și despre un om care, foarte probabil, nu va apărea în fotografiile festive ale IGSU: procurorul militar Marius Cătălin Strîmbei.

Îl numim omul zilei pentru că și-a făcut meseria și a avut curajul să se atingă de omul de care, de prea mulți ani, pare că nimeni nu se poate atinge. Într-o Românie în care Raed Arafat a devenit aproape imposibil de clintit instituțional, un procuror militar a făcut ceea ce trebuie să poată face orice magistrat într-un stat normal: a cercetat, a pus întrebări și a mers mai departe fără să se oprească pentru că în fața lui se afla unul dintre cei mai longevivi și mai influenți oameni din administrația românească.

Vorbim despre omul pe care nici Traian Băsescu nu a reușit să-l scoată din sistem și despre omul pe care pompierii nu reușesc, de ani de zile, să și-l scuture instituțional din cârcă. De aceea, pentru noi, Marius Cătălin Strîmbei este omul acestei zile de 13 Septembrie. Pentru că, făcându-și meseria, a arătat că într-un stat de drept nu trebuie să existe oameni de neatins.

Cine comandă, de fapt, IGSU??

Nu discutăm dacă Raed Arafat este bun sau rău și nici dacă omul a făcut lucruri importante pentru medicina de urgență din România, pentru că, da, le-a făcut. Discutăm care sunt limitele puterii secretarului de stat Raed Arafat asupra Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cine se asigură că aceste limite sunt respectate.

Pentru că, iată, un eveniment nefericit l-a adus astăzi în banca acuzaților tocmai pe omul în jurul căruia, de ani de zile, s-a construit imaginea INDISPENSABILITĂȚII. Chiar el susține în continuare că fără el nu se poate și ne spune răspicat că nu demisionează pentru că are treabă de făcut. Aici apare problema pe care statul român a refuzat prea mult timp să o privească în față: ce se întâmplă cu un sistem atunci când ajunge să depindă atât de mult de un singur om încât plecarea acelui om începe să pară de neconceput?

În cazul IGSU, întrebarea este cu atât mai gravă cu cât nu vorbim despre o instituție lipsită de comandă proprie, care ar avea nevoie de un secretar de stat pentru a putea funcționa. IGSU este o structură militară. Are inspector general, are adjuncți, are ofițeri superiori, are comandanți și are responsabilități stabilite prin lege. Acești militari trebuie lăsați să comande și trebuie lăsați să răspundă pentru deciziile lor.

Coordonarea DSU nu poate însemna substituirea comenzii militare și nici intervenție nelimitată în decizia operativă. Nu poate însemna ca decizia unui secretar de stat civil să devină, de facto, ordin pentru orice nivel al unei structuri militare și nu poate însemna control asupra achizițiilor doar pentru că achizițiile sunt destinate sistemului de urgență. Coordonare înseamnă coordonare. Nu comandă și nici tutelă personală.

Dacă fără Arafat nu funcționează sistemul, România are o problemă de securitate națională

Raed Arafat poate demonstra că acuzațiile procurorilor sunt neîntemeiate. Dosarul poate ajunge în instanță și poate fi achitat sau poate nici să nu ajungă în instanță. Dar calitatea de inculpat ridică, în mod legitim, o altă problemă: poate un om aflat într-o asemenea situație judiciară să păstreze nestingherit întreaga putere pe care statul român a concentrat-o, ani la rând, în jurul funcției sale?

Din punctul nostru de vedere, demisia până la clarificarea situației judiciare ar fi fost gestul firesc. Raed Arafat a ales să nu demisioneze.

Dar statul nu are voie să uite unde se termină atribuțiile unui secretar de stat și unde încep atribuțiile celor care, potrivit legii, conduc instituții. România nu are voie să mai accepte un sistem de urgență în care puterea unui om ajunge mai importantă decât puterea instituțiilor. România trebuie să readucă puterea acolo unde trebuie să stea: în instituții și în lege, nu în mâna unui singur om.

Nicio instituție esențială pentru securitatea unei țări nu poate fi construită în așa fel încât funcționarea ei să ajungă legată de rămânerea unui singur om într-o funcție. Iar dacă, după atâția ani, am ajuns DIN NOU nou la interminabila placă cu “eternul indispensabil Raed Arafat”, care nu poate pleca pentru că «are treabă», întrebarea este: ce anume nu mai funcționează în sistemul de urgență dacă Raed Arafat nu mai este secretar de stat? Nu mai pleacă pompierii la incendii? Nu mai descarcerează victime? Nu mai pleacă echipajele SMURD la cazuri? Nu mai funcționează dispeceratele? Nu mai sunt conduse intervențiile? Nu mai zboară elicopterele? Se blochează Ambulanța?

Dacă răspunsul este că toate acestea funcționează și fără Raed Arafat, atunci omul NU este indispensabil. Dacă răspunsul este că nu funcționează fără el, atunci România are o problemă de securitate națională mult mai gravă decât dosarul penal al unui secretar de stat.

Pompierii vor stinge incendii și fără Raed Arafat

Trebuie spulberat un mit care a fost cultivat atât de mult încât aproape că a devenit doctrină de stat: acela că sistemul românesc de urgență nu poate funcționa fără Raed Arafat.

Ba poate.

Pompierii vor stinge incendii și fără Raed Arafat. Vă asigur. Au comandanți militari, au oameni responsabili, oameni care au depus un jurământ față de țară și care știu foarte bine ce au de făcut. Vă asigur că nu se vor opri. Vor descarcera oameni dintre fiare, vor interveni la inundații, explozii și accidente, vor căuta victime sub dărâmături, vor asana muniție neexplodată, scafandrii vor coborî sub apă, salvatorii vor urca la înălțime, echipajele SMURD vor pleca la cazuri, iar dispeceratele vor continua să trimită forțe acolo unde oamenii au nevoie de ele.

Pentru că toate acestea NU le face Raed Arafat. Le fac zecile de mii de oameni ai sistemului, militari și civili, fiecare pregătit pentru meseria lui, fiecare cu responsabilitățile lui și fiecare parte a unor instituții care trebuie să funcționeze indiferent cine ocupă vremelnic un fotoliu de secretar de stat.

Dacă sistemul a devenit dependent de un om, serviciile ce au păzit?

Dacă dispariția unui singur funcționar poate destabiliza un sistem național de urgență, înseamnă că acel sistem a fost lăsat să devină periculos de dependent de persoana respectivă, că mecanismele instituționale au fost slăbite intenționat și că puterea s-a concentrat într-un punct în care n-ar fi trebuit niciodată să ajungă.

Dacă aici s-a ajuns cu adevărat, vorbim despre o vulnerabilitate de securitate națională. Dacă dependența sistemului de urgență de un singur om a ajuns la dimensiunea pe care chiar apărătorii lui Raed Arafat o invocă atunci când ne explică faptul că fără el sistemul s-ar prăbuși, atunci există numai două variante: ori serviciile care aveau obligația să observe o asemenea vulnerabilitate nu au considerat-o o problemă, ori au văzut-o, au semnalat-o și decidenții nu au intervenit.

Punem public o întrebare care va irita: unde au fost, în toți acești ani, SRI și Direcția Generală de Protecție Internă a MAI? Au identificat concentrarea unei asemenea puteri în mâna unui singur om drept o vulnerabilitate pentru un sistem esențial al statului? Dacă nu au identificat-o sau nu au informat, de ce? Iar dacă au identificat-o și au informat, CINE a primit aceste informații și a ales să lase lucrurile să meargă mai departe, până aici?”

Raed Arafat nu demisionează. Au Predoiu sau Bolojan curajul să-l demită?

Am văzut declarația lui Raed Arafat la ieșirea de la Parchetul Militar. Nu doar cuvintele ne-au atras atenția, ci și tonul. Nu demisionează. Are treabă de făcut. A fost numit. Există un premier care l-a numit și există și un ministru.

Am perceput tonul nu doar arogant, ci și amenințător. În contextul unei puteri construite vreme de ani, am auzit în spatele acelor cuvinte aproape o provocare: să vedem dacă cei care au competența să mă schimbe au și curajul să o facă.

Chiar așa, domnule secretar de stat: să vedem dacă au curajul să vă demită. Suntem și noi curioși, recunosc.

Nu pariem pe curajul lor. Dar pariem pe tupeul dumneavoastră. L-am văzut și în pandemie, când Marcel Vela a încercat să vă reducă puterea și a fost pus, până la urmă, cu botul pe labe. Iar dacă ne întoarcem la spectacolul politic din 2012, când conflictul cu președintele de atunci, Traian Băsescu, l-ați transformat într-o confruntare națională, plecarea unui secretar de stat ajungând să fie prezentată aproape ca o amenințare la adresa existenței sistemului de urgență, vedem și mai bine ce se ascundea sub acea aparentă smerenie a demisiei.

Atunci ați învățat să vă jucați cu nervii politicienilor, să provocați crize și, în paralel, să vă întăriți puterea prin tot soiul de artificii legislative. De aceea, când spuneți astăzi că nu demisionați, că aveți treabă și invocați existența unui premier și a unui ministru, cărora dați de înțeles că vă subordonați și care au puterea să vă înlăture, cuvintele acestea nu se aud într-un vid. Au în spate o istorie.

Și tocmai această istorie schimbă sensul declarației. Pentru că, dincolo de aparenta recunoaștere a autorității premierului și a ministrului, tonul lasă loc unei insinuări mult mai incomode: „Să vedem dacă au și curajul să vă demită.”

Numai că există ceva de care nu țineți cont: după pandemie, românii s-au lămurit. Iar dacă vă uitați astăzi pe rețelele sociale la „urările de bine” pe care le primiți, veți vedea singur cât de sătui sunt. De pompieri nu mai vorbesc.

Întrebarea noastră este: Ce se întâmplă dacă premierul sau ministrul vă cer să plecați? Se oprește Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență? Nu mai pleacă pompierii la incendii? Nu mai ies ambulanțele? Nu mai funcționează descarcerarea? Se închid dispeceratele? Sau spitalele?

Evident că nu. Raed Arafat nu este sistemul de urgență din România. Este un secretar de stat. Poate fi înlocuit, iar sistemul trebuie să funcționeze impecabil și a doua zi.

Dacă nu poate fi înlocuit fără ca sistemul să fie pus în pericol, atunci statul român are obligația să afle urgent cum a permis unui singur om să devină indispensabil unei infrastructuri esențiale pentru securitatea națională. În orice stat de drept cu o democrație sănătoasă oamenii vin și pleacă, iar instituțiile rămân. Când instituția ajunge să stea într-un om, nu mai avem un om indispensabil. Avem un stat vulnerabil.

Dacă prețuiți cu adevărat, pompierii, dați-le instituția înapoi!

Pe 13 Septembrie vom vedea uniforme, coroane și ceremonii și vom auzi din nou discursuri despre sacrificiu, onoare, tradiție și Dealul Spirii. Le vedem deja, în județe, de câteva zile. Ar fi un moment bun să vorbim și despre instituția pompierilor de astăzi. Despre un IGSU care, de prea mult timp, a ajuns să fie încălecat de DSU și de secretarul de stat care îl conduce. Este o anomalie ca o structură militară să ajungă să funcționeze ca mecanism prin care dispozițiile unui secretar de stat civil sunt transformate, fără crâcnire, în ordine pentru militari.

Nu este normal ca, atunci când un comandant nu se aliniază, ordinele lui să poată fi anulate, iar el să poată fi detașat, pentru ca mai târziu instanța să pună lucrurile la locul lor. IGSU are generali, colonei și comandanți care au depus un jurământ militar. Oamenii aceștia nu sunt acolo ca să îmbrace în haină militară voința unui secretar de stat. Sunt acolo ca să comande, să decidă în limitele competențelor lor și să răspundă pentru ceea ce decid.

Avem un mesaj pentru clasa politică, fie că vorbim despre premier, miniștri, președinți de consilii județene, prefecți sau primari. Dacă tot sunteți prezenți an de an, la festivitățile de 13 Septembrie să le spuneți pompierilor cât îi respectați, cât îi prețuiți și cât de recunoscători le sunteți: dovediți-le! Nu prin discursuri pompoase sau fotografii alături de militari, ci punând în sfârșit în discuție o anomalie pe care politica românească a tolerat-o și a alimentat-o ani la rând: raportul de putere dintre DSU și IGSU. Mai ales acum, când Raed Arafat este inculpat, aveți toate motivele să vă întrebați cât de sănătos este pentru stat ca comanda unei instituții militare să rămână captivă puterii acumulate de-a lungul anilor de un singur om.

Dacă îi prețuiți cu adevărat, dați-le instituția înapoi!

Vouă, dragii noștri pompieri: La mulți ani! Să fiți sănătoși, să vă întoarceți cu bine din fiecare misiune și să nu uitați niciodată cât valorează haina pe care o purtați. Noi rămânem aici. Cu ochii pe voi, dar mai ales pe cei care vă conduc. Și să dea Dumnezeu ca IGSU să redevină, în sfârșit, al pompierilor.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.