DSU, la vânătoare de pompieri pe Facebook. Cum a devenit un incendiu de vegetație uscată, stins fără probleme, „criză” la vârful Departamentului

Miercuri, 02 Septembrie 2026Arad
Autor: Ioana Anamaria Ungur

DSU  la vanatoare de pompieri pe Facebook  Cum a devenit un incendiu de vegetatie uscata  stins fara probleme   criza  la varful Departamentului | imaginea 1 Să vezi și să nu crezi! Un cetățean din Arad a relatat pe contul său personal de Facebook modul în care susține că a fost gestionat un incendiu produs în cursul nopții de 31 august spre 1 septembrie, pe strada Libelulei.

Un incendiu de vegetație, lichidat fără pagube, care a ajuns până la vârful DSU

Potrivit acestuia, la ora 03:55 a apelat numărul unic de urgență 112, a comunicat locația, adresa și toate informațiile solicitate. Spune că au urmat alte apeluri, atât ale sale și ale soției, cât și ale vecinilor, însă pompierii nu ar fi ajuns la locul incendiului. Mai mult, bărbatul afirmă că pompierii care au ajuns ulterior pe jos i-ar fi spus că nu le fusese comunicat corect „ce și cum” și că nu făcuseră recunoașterea pe strada respectivă, fiind vorba despre o stradă nouă. Sunt afirmațiile cetățeanului și, până la finalizarea verificărilor, nu avem de unde să știm unde și dacă s-a rupt lanțul intervenției. Tocmai de aceea trebuie verificate apelurile 112, orele exacte, informațiile transmise, momentul alertării, datele comunicate echipajelor și deplasarea acestora.

Dincolo de nemulțumirea firească a cetățeanului și de aspectele care trebuie verificate, există însă și câteva lucruri pe care le știm cu certitudine. Pompierii au ajuns la intervenție, incendiul a fost lichidat și nu s-a propagat. Și, ca să păstrăm proporțiile corecte ale evenimentului despre care vorbim, nu a ars o casă, nu a ars un bloc și nu a fost vorba despre un incendiu cu victime. A fost un incendiu de vegetație uscată, fără pagube.

Până aici, nimic spectaculos. Spectaculos este ce s-a întâmplat după.

DSU a coborât personal în comentariile cetățeanului

DSU  la vanatoare de pompieri pe Facebook  Cum a devenit un incendiu de vegetatie uscata  stins fara probleme   criza  la varful Departamentului | imaginea 2

A urmat o mobilizare instituțională demnă de un film cu Louis de Funès. Un incendiu de vegetație uscată, relatat de un cetățean pe un cont de Facebook a reușit cumva să ajungă tocmai la Departamentul pentru Situații de Urgență.

Presa din Arad nu relatase despre acest incendiu. Cel puțin până la momentul reacției DSU (venită la aproximativ 20 de ore după publicarea postării și după stingerea incendiului de vegetație uscată) noi nu identificaserăm vreo știre în presa locală despre cazul de pe strada Libelulei. Nici autorul postării nu este vreun influencer cu zeci sau sute de mii de urmăritori. Are aproximativ 380 de persoane în lista de prieteni. Și, cu toate acestea, postarea sa a reușit performanța să ajungă taman în vârful sistemului național de urgență. Nu doar la ISU Arad. Nu doar la IGSU. La Departamentul pentru Situații de Urgență. WOW! Dacă ar fi la fel de atenți cei de la DSU la problemele pompierilor, ar fi minunat!

Iar “salvatorii” de la DSU nu s-a mulțumit să afle despre ea sau să verifice întâi, intern, ce și cât era adevărat din cele reclamate. Că doar nu vorbeam nici despre victime, nici despre pagube, nici despre un eveniment intens mediatizat. Au venit personal, cu pagina oficială a Departamentului, în comentariile cetățeanului, să anunțe public că au luat act și că au „dispus măsuri” către IGSU. Verificările urmau. Verdictul public venise deja.

În toți anii în care am urmărit activitatea sistemului de urgență, noi nu ne amintim să fi văzut DSU reacționând în acest mod la postarea unui cetățean de pe un asemenea cont. Poate ne-a scăpat nouă.

Cineva are ochii foarte buni. Sau relații foarte bune cu Bucureștiul

Caracterul neobișnuit al reacției ridică o întrebare cât se poate de firească: Cum a ajuns DSU la această postare? Cine a identificat-o? Cine a transmis-o? Și pe ce circuit a ajuns o postare de pe un cont cu nici 400 de prieteni, care nu devenise încă subiect de presă, suficient de repede la DSU încât Departamentul să reacționeze oficial?

În contextul situației tensionate existente în ultimii ani la ISU Arad, situație care s-a menținut și după plecarea fostului inspector-șef, întrebarea devine și mai interesantă. A fost postarea transmisă către DSU chiar din interiorul sistemului? Există cineva care, inclusiv după plecarea fostului inspector-șef, are interesul să agite apele în ISU Arad?

Fie DSU dispune de un sistem extraordinar de monitorizare a Facebook, capabil să descopere aproape instantaneu reclamații de pe conturile personale ale cetățenilor, înainte ca presa locală să afle despre ele. Un asemenea mecanism de detectare timpurie, capabil să găsească un incendiu de vegetație pe un cont cu 380 de prieteni ar face invidioase până și NATO și NASA. Fie cineva s-a îngrijit ca această postare să ajungă exact unde trebuie. Dacă este a doua variantă, am fi curioși să aflăm nu doar cine a trimis-o, ci și de ce.

DSU a aterizat ca musca în vegetație

DSU  la vanatoare de pompieri pe Facebook  Cum a devenit un incendiu de vegetatie uscata  stins fara probleme   criza  la varful Departamentului | imaginea 3

E de neînțeles de ce au simțit geniile DSU nevoia să semnalizeze public acest incident înainte să afle ce s-a întâmplat în realitate. Cu atât mai mult cu cât Departamentul pentru Situații de Urgență are, înainte de toate, rolul de a coordona, susține și sprijini structurile operative, nu de a se repezi să le expună public înainte să verifice faptele.Nici măcar atunci când la Soveja, în Vrancea, au ars peste 30 de case, nu ne amintim să fi văzut atâta zel instituțional și atâta grabă de a semnaliza public cine, ce și cum trebuie verificat. Dar pentru un petic de vegetație uscată din Arad, stins fără propagare și fără victime, DSU a găsit timp să coboare până în comentariile unui cont cu 380 de prieteni și să anunțe că a „dispus măsuri” către IGSU.

Înainte să știe dacă ceea ce reclama omul se confirma. Înainte să afle dacă într-adevăr existase o problemă a pompierilor arădeni, dacă informația se pierduse în altă parte a sistemului sau dacă, pur și simplu, cetățeanul, speriat de incendiu, percepuse situația cu totul diferit față de ceea ce arătau datele operative.

De ce această grabă de a pune public reflectorul pe pompierii arădeni înainte de a avea măcar o brumă de informație verificată? De ce n-ați cerut întâi datele, timpii, fișele, traseul apelurilor și explicațiile celor implicați și abia după aceea, dacă exista într-adevăr o problemă, să comunicați public? Nu era vreo urgență sau o situație în desfășurare. Incendiul era stins de 20 de ore.

S-ar putea ca, înainte să vă grăbiți să puneți pompierii la zid, să fie nevoie să aflați dacă aveți și vreun motiv. Altfel, riscați să cădeți ca musca în vegetație și, din tot elanul de a-i expune public pe alții, să nu reușiți decât să vă semnalizați propria inteligență.

Poate că, în loc să coborâți personal prin comentariile conturilor de Facebook și să vă ocupați de stingerea incendiilor, ar fi mai util să acordați aceeași vigilență domeniului pe care susțineți că îl stăpâniți atât de bine: medicina de urgență. De exemplu, poate verificați dacă pregătirea SMURD prin care personalului i se atribuie competențe extinse are toate acreditările cerute de Legea Sănătății și dacă paramedicii nu sunt obligați să execute acte medicale pentru care legea nu le conferă competența necesară. Stingerea incendiilor lăsați-o în seama profesioniștilor din pompieri.

Dacă tot v-a apucat grija pentru buna funcționare a sistemului, poate vă preocupați cu aceeași energie și de deficitul de carburant din județe, de lipsa de personal care presează tot mai puternic structurile operative și poate mai temperați misiunile externe atunci când acasă sistemul funcționează cu oamenii întinși la maximum.

Și poate că, înainte să vă lăsați antrenați de câte o „urgență” livrată taman până la vârful Departamentului, n-ar strica să vă întrebați și cine v-o livrează și de ce. Pentru că s-ar putea ca persoana atât de preocupată să vă îndrepte privirea spre alții să aibă propriile motive pentru care preferă ca reflectorul să bată în altă parte. Și încă ceva. Data viitoare când o postare de pe un cont cu aproximativ 380 de prieteni ajunge miraculos până la vârful DSU, înainte să vă repeziți instituțional în comentarii și să „dispuneți măsuri” către IGSU, țineți-vă puțin aerele în lesă. Să nu vă faceți de râs, nu de alta.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.