Discurs halucinant al ministrului Predoiu de Ziua Pompierilor! O Armă cu 178 de ani de istorie nu avea nevoie de Raed Arafat ca să-și găsească „făgașul firesc”, domnule ministru!

Am citit discursul rostit astăzi de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de Ziua Pompierilor. L-am citit o dată. Apoi încă o dată. Pentru că unele dintre lucrurile pe care ministrul Afacerilor Interne a ales să le spună pompierilor, chiar în ziua în care România le sărbătorește Arma, sunt greu de crezut. Recunosc: rar mi-a fost dat să citesc un discurs festiv care să reușească să omagieze o Armă și, aproape simultan, să-i relativizeze istoria, identitatea și propriul rol în construirea prezentului ei.

Domnule ministru Predoiu,

istoria are, într-adevăr, etapele ei. Dar are și un mare neajuns: nu începe de unde ne convine nouă.

De Ziua Pompierilor, ați ales să explicați militarilor propria lor „istorie recentă”. Și ați reușit o performanță greu de egalat: ați vorbit despre 178 de ani de istorie ai unei Arme, despre Dealul Spirii, sacrificiu, eroism, onoare, drapel și despre un caracter care, spuneați dumneavoastră, i-a rămas întipărit acestei Arme „ca un ADN”, pentru ca, numai câteva fraze mai târziu, să le explicați pompierilor că, după căderea comunismului, profesia lor „nu își găsise încă drumul, făgașul firesc”.

Serios, domnule ministru? Care profesie nu-și găsise făgașul?

Aceea a pompierilor militari români, a căror istorie de 178 de ani tocmai o aniversați?

Mai mult, ați comparat-o cu „un izvor de apă nouă într-o lume nouă”, care „își căuta cumva cursul firesc pentru exprimare și dezvoltare”.

Nouă, domnule ministru? Despre ce „izvor de apă nouă” vorbim după 178 de ani de istorie?

Pompierii militari români nu erau, după 1989, un izvor proaspăt apărut, care bâjbâia prin noua lume în căutarea unui curs. Aveau istorie, identitate, școli, comandă, tradiție militară, generații întregi de profesioniști și, mai presus de toate, aveau un drum.

Ceea ce nu aveau, poate, era dotarea de care aveau nevoie. E o diferență uriașă însă. O instituție prost dotată nu este o instituție fără identitate. O Armă trecută prin reorganizări succesive nu devine o profesie care „nu își găsise încă drumul”. Iar modernizarea unei instituții nu îi oferă retroactiv un sens pe care, chipurile, nu l-ar fi avut înainte.

Da, poate că dotarea nu era cea de astăzi. Dar să nu uităm nici „Bătrâna Doamnă”. Probabil nu știți, domnule ministru, dar așa numesc pompierii APCA Roman. O autospecială de factură românească care a stins multe incendii și a salvat intervenții-limită tocmai datorită capacității mari de apă și felului în care se descurca în condiții grele. Nu avea electronica și tehnologia autospecialelor de astăzi. Nu era nouă, nu era spectaculoasă și nu putea fi plimbată prin discursuri drept simbol al „modelului european”. Dar își făcea treaba. Și o făcea alături de pompieri care, culmea, știau foarte bine care le era „făgașul firesc”.

Și ar mai fi ceva, domnule ministru.

Autospecialele moderne pe care le elogiați nu au fost cumpărate din banii domnului Arafat. Da, multe dintre ele au fost achiziționate din fonduri europene. Da, Raed Arafat poate avea meritul său în atragerea fondurilor, în susținerea proiectelor și în viziunea de dezvoltare a sistemului. Dați-i acest merit. Dar nu transformați o muncă instituțională uriașă în povestea unui singur om. În spatele acelor achiziții au existat echipe. Iar în acele echipe au fost pompieri. Pompieri care au lucrat la proiecte, la documentații, la specificații tehnice, la caiete de sarcini și la procedurile necesare pentru ca acei bani să se transforme, în cele din urmă, în autospeciale ajunse în unități. Au muncit enorm pentru asta. Numai că pe ei i-ați “scăpat” din discurs.

Revenind, domnule ministru,

Discursul dumneavoastră este extrem de interesant. Pentru că imediat după povestea profesiei care „nu își găsise încă drumul” ne spuneți care a fost „o etapă importantă, un punct important” în această evoluție: integrarea Armei în Sistemul Național pentru Situații de Urgență. Câteva respirații mai târziu, apare personajul care, în construcția discursului dumneavoastră, pare să fi devenit cheia succesului modern al Armei: Raed Arafat. Ba chiar simțiți nevoia să îi apărați locul în această poveste înainte ca cineva să-l conteste: „Și aici nu pot să ocolesc, indiferent ce ar spune unii sau alții, meritul pe care secretarul de stat Raed Arafat l-a avut…”

Nu-l ocoliți, domnule ministru. Nici noi nu-l ocolim. Dați-i lui Raed Arafat exact meritele pe care le are. Toate. Niciunul mai puțin. Dar dați-le și pompierilor meritele lor. Și, mai ales, nu rescrieți istoria unei Arme pentru ca ea să încapă frumos în biografia instituțională a unui secretar de stat.

Pompierii militari români nu și-au găsit făgașul odată cu Raed Arafat. Nu s-au născut odată cu DSU. Și nici identitatea lor profesională nu a început în momentul în care cineva a hotărât să îi așeze într-un sistem alături de paramedici, aviație și alte structuri. Raed Arafat poate avea merite enorme în dezvoltarea sistemului de urgență din România. Fondurile europene pot fi o realizare, modernizarea tehnicii poate fi o realizare, integrarea operațională poate fi o realizare, SMURD poate fi o realizare. Dar, oricât de mult îl prețuiți și oricât de indispensabil pare să fi devenit pentru dumneavoastră, Raed Arafat nu a inventat focul. Și, cu siguranță, nu a inventat nici pompierii. Din discursul dumneavoastră mai lipsea puțin până să aflăm că Raed Arafat a spus «Să fie pompieri!» și s-au aprins girofarurile.

Nu el le-a dat pompierilor istorie, nu el le-a dat identitate, nu el le-a dat tradiție militară și nu el le-a găsit „făgașul firesc”. Nici Raed Arafat, nici DSU și nici Sistemul Național pentru Situații de Urgență nu le-au dat pompierilor români un drum.

Îl aveau.

De 178 de ani.

Și tocmai de Ziua Pompierilor era bine ca ministrul Afacerilor Interne să nu uite acest lucru. IGSU nu este Raed Arafat. Pompierii României nu sunt Raed Arafat. Iar istoria modernă a pompierilor români nu este un capitol din biografia profesională a lui Raed Arafat.

Și, pentru că ați invocat atât de apăsat „logica militară” a Armei, aici chiar merită să ne oprim, domnule ministru. Ne-ați spus că „dezbaterile și frământările intelectuale inerente oricărui progres nu au voie să afecteze logica militară a armei” și că pompierii vor fi puternici atât timp cât vor rămâne o Armă „cu rigoare, cu disciplină, cu ierarhie, cu încredere în conducerea dumneavoastră, în conducerea ministerului, indiferent care este aceea”.

Frumos.

Atunci avem o întrebare pentru dumneavoastră. În ce „logică militară” se înscrie detașarea inspectorului general al IGSU din fruntea Armei? Pentru că vorbim despre comandantul militar al structurii despre care chiar dumneavoastră ne spuneți astăzi că trebuie să rămână o Armă, cu ierarhie și cu încredere în propria conducere. Dacă această logică militară este atât de importantă, atunci poate ne explicați și nouă cum se împacă ea cu situația în care comandantul Armei este scos din fruntea IGSU, în timp ce autoritatea și vizibilitatea secretarului de stat care coordonează sistemul rămân neatinse, chiar atunci când are calitatea de inculpat într-un dosar.

Dacă pompierii sunt atât de puternici „atât timp cât vor rămâne o Armă”, cum spuneți dumneavoastră, atunci de ce această Armă pare atât de des puternică în discurs și atât de puțin vizibilă instituțional în raport cu DSU? Sau „rămâneți o Armă” înseamnă ceva mult mai puțin solemn decât sună de la tribună: rămâneți militari când trebuie să executați, să tăceți și să aveți încredere în ierarhie, dar nu întrebați prea insistent cine conduce, în fapt, sistemul.

Asta, domnule ministru, nu mai este „logică militară”. Este un slogan politic convenabil și profund ipocrit. Și este cu atât mai spectaculos cu cât vine chiar de la dumneavoastră. La numai câteva luni după ce Guvernul din care făceați parte a pierdut încrederea Parlamentului, dumneavoastră le explicați pompierilor militari că forța Armei presupune „încredere în conducerea ministerului, indiferent care este aceea”. Ironia este greu de ratat.

Cea mai interesantă parte a discursului dumneavoastră rămâne momentul când ați rostit chiar propoziția care demolează o bună parte din construcția de mai devreme: „Veți fi puternici pentru cetățeni atât timp cât veți rămâne o armă.”

În sfârșit, domnule Predoiu.

O ARMĂ. Cu 178 de ani de istorie.

Nu un „izvor de apă nouă” care și-a căutat drumul prin România postcomunistă până când i l-a găsit “cineva”. Nu decorul militar al unui civil. Nu furnizorul de uniforme, autospeciale și oameni pentru imaginea publică a altcuiva. Și nu o instituție a cărei identitate se estompează de fiecare dată când succesul este personalizat în jurul unui secretar de stat.

Poate nu v-ați dat seama, dar în discursul dumneavoastră de azi nu i-ați umilit doar pe pompierii care vă ascultau. Ați micșorat chiar moștenirea celor pe care veniserăți să-i comemorați. Pentru că oamenii din Dealul Spirii nu au murit pentru un „izvor de apă nouă” care urma să-și găsească drumul un secol și jumătate mai târziu. Au murit ca militari ai unei Arme care știa deja ce înseamnă onoare, comandă, datorie și sacrificiu.

Iar generațiile care le-au urmat nu au stat 150 de ani rătăcind prin istorie, așteptând ca în România postcomunistă Raed Arafat să le găsească, în sfârșit, „făgașul firesc”.

Parafrazându-vă, domnule ministru: Dealul Spirii nu este preludiul lui Raed Arafat.

Este temelia unei Arme.

Iar dacă, de Ziua Pompierilor, după 178 de ani de istorie, ministrul Afacerilor Interne ajunge să le explice pompierilor că abia în istoria DSU și-au găsit „făgașul firesc”, atunci nu mai vorbim despre omagierea unei Arme, ci despre umilirea ei.

P.S.: Dacă noi suntem printre acei „unii sau alții” care vă deranjează pentru că îndrăznesc să-l critice pe neprețuitul Raed Arafat, obișnuiți-vă, domnule ministru. Agenda Pompierului nu are obligația să aibă „încredere în conducerea ministerului, indiferent care este aceea”.

Pompierii sunt militari.

Presa nu este.

Și e foarte bine că este așa.

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.