Povestiri cu Coviduț: Cum să îți arăți mușchii pe pandemie?

A fost odată ca niciodată… a fost odată un inspectorat de pompieri undeva într-un județ din Estul țării. Zâmbiți? Sună cunoscut începutul poveștii? În județul respectiv pompierii au fost până acu’ vreo doi ani tare greu încercați de păstorul lor de atunci, aflat în prag de pensionare nedorită. După îndelungi controale și multă disperare și nemulțumiri, soarele părea că a ieșit și pe strada lor. Sau o fi fost doar o iluzie?

Cel pe care l-au perceput la vremea aceea ca salvatorul lor plin de bune intenții și corectitudine pare să nu se plieze în tocmai pe așteptările oamenilor din linia întâi. Nu știm ce pot avea scaunele astea de comandanți că pare-se cum sunt atinse de dosul unui ofițer îl transformă. Sau doar îl scot la lumină. Boală grea, camarila, împărțeala oamenilor în buni și răi, despotismul. E drept că armata nu se conduce după codul manierelor elegante și în mod cert un povestitor civil nu poate înțelege demersurile unui comandant de armă pe umerii căruia apasă responsabilități. Dar, nah, așa cât până la jenuntele broaștei, tot mai pricepe.

Povestea noastră cu Coviduț se desfășoară într-o zonă pe care Coviduț a cucerit-o și a dat multe bătăi de cap oamenilor și autorităților. E drept că năstrușnicul Coviduț pălește atunci când lucrurile sunt făcute corect, când oamenii sunt echipați corespunzător. Dintr-un simplu motiv: Coviduț, ca virus, are nevoie de un organism viu pentru a-și face de cap. Lăsat pe dinafară, în frig sau în razele soarelui și în bătaia biocidelor, ar muri.

Umblă vorba prin târg că în județul amintit, printre pompieri și cadrele medicale e jale, iar Coviduț nu ar fi avut sorți de izbândă atât de triumfătoare dacă nu ar fi fost ajutat de incompetență. După ce micuța scârbă a închis spitale și chiar libera circulație a oamenilor în zonă, sub pretextul salvatorului universal a venit rândul pompierilor să pună osul la treabă. Aceștia s-au trezit peste noapte că nu sunt doar cărăuși de diasporeni între Kogălniceanu și… reședința de județ, nu sunt doar brancardieri ci au ajuns să facă și pe asistenta în ture de 12 ore la Urgențe ajutând, ca în război, tot ce se poate. Legal? Ordinele sunt asumate, că doar e armată, așa am auzit noi.

În tot acest timp, în unitățile pompierilor mulți dădeau semne că nu se simt tocmai bine. Până să îi testeze cineva a fost cale lungă. Testele sunt la liber doar în Capitală pentru teatrul cu parlamentari. Culmea e că uneori Coviduț a ajuns la unități nu direct, de la vreun bolnav transportat ci pe calea nevestelor unor șefișori care erau la izolare, dar soțiorii lor se plimbau curajoși printre tălpași. Și uite-așa… povestea continuă.

De parcă n-ar fi fost de ajuns, pe mai marele pomierilor l-a apucat, undeva la sfârșitul anului trecut, mare supărare mare pe niște omuleți de care nu a fost mulțumit cum au simulat o bătălie cu necazul. Și, ce s-a gândit omul, ia să-i plimbe la altă unitate, în schimb de experiență. Cică, nu fu’ pedeapsă, ci un soi de “ia să vă arat eu cum vă pregătiți voi mai ghini”. Un fel de rotire a cadrelor pe modelul conducătorului iubit. Oamenii, ce să zică? Au tăcut mâlc. N-au obiectat pentru că politica pumnului în gură și frica e lege la pompieri. Dar nici nu au semnat de plecare. Bani de navetă? La ce bun, că doar e o modă în țară să îi trimiți să execute ordine dar să nu le asiguri cele necesare.

Și uite-așa, salvatorii noștri se rotesc de la Crăciun, plimbându-se de la unii la alții. Pandemia i-a prins tot plimbându-se. Dar de 2 luni șeful supărat nu a apucat să ordone un “la loc comanda”, retrăgând ordinul care ține loc de detașare. Deși, dacă tot e frica de Coviduț, poate n-ar trebui să îi asigurăm virusului plimbarea de la o unitate la alta, doar ca să ne arătăm eficiența, dârzenia, neînduplecarea sau mușchii de comandant. E drept că dacă stai la birou pitit și aștepți ca până și mapa să-ți fie dezinfectată, nu carecumva să te trezești cu Coviduț în gazdă, nu duci grija fraierilor care se tot plimbă de colo colo.

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje sau situații reale este pur întâmplătoare. Dacă, totuși, comandantului pompierilor români, generalului Dan Paul Iamandi i se pare că povestea s-ar putea regăsi în una din subunitățile din ograda IGSU, îi urăm “baftă!” pentru a descâlci ițele și a lua măsurile necesare.

Poveștile cu Coviduț continuă…

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.