Linia roșie

Duminică, 13 Decembrie 2020București
Sursa Foto: dreamstime.com

Linia rosie | imaginea 1 Umblă vorba prin târg că în IGSU e de ceva vreme zoală mare. Cică de când îi călcară cei de la Curtea de Conturi nu mai au liniște omuleții din sectorul de achiziții. Unii trag tare doar, doar s-or putea pensiona, alții au fugit din combinație pe-nserat și fără preaviz, alții, mai tinerei, vor să fugă și ei pe unde or putea.

În toată această vânzoleală, cică într-una din zile, jupânul situațiilor de urgență ar fi avut o discuție cu câțiva militari de vază. Și discuția nu ar fi fost tocmai pe placul domniei sale că cică pilotul de raliu, proaspăt gheneral cu două stele din mila jupânului, și-ar cam fi “luat nasul la purtare”. Dacă acu’ vreo juma de an, umbla sfios la dreapta șefului și nu îndrăznea să răspundă că știa că stăpânul nemijlocit îi va închide gura mai ceva ca ministrului Vela, iată că, sub influența celei de a doua stele, omul a prins curaj și s-a exprimat în dezacord cu geniul situațiilor de urgență.

Atitudinea a fost aspru taxată de cel obișnuit a-i sta militarii la picioare. Ofuscat și enervat la culme, stăpânul cică i-ar fi replicat gheneralului “Domnule general, ați trecut linia roșie!!” Oaleoooo, muică! Un gheneral al Armatei Române amenințat de un civil cu pretenții de zeu. Rușinică! Păi cum să faci așa ceva, neică? Bine că nu v-au auzit băieții de pe la la doi ș’un sfert că porneau sirenele în Capitală! Cam asta trebuia să fie treaba lor, au, ba?

În altă ordine de idei, linia de start la raliu e albă și singura linie roșie cunoscută e cea de pe turometru. Și dacă despre asta se făcea vorbire, iar generalul a ajuns acolo, e de bine, că s-a săturat să i se mănânce semințe în cap. Pe de altă parte, noi îl sfătuim să aibă grijă și să nu uite că predecesorul său când a trecut linia roșie a neascultării, a devenit brusc indezirabil și într-un an era deja rezervist! După modelul binecunoscut și consacrat! Pam, pam!

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje sau situații reale este pur întâmplătoare.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.