Când tinicheaua de coadă zornăie precum cătușele

Umblă vorba prin Capitală că un emir și-ar fi deschis o pepinieră de ghenerali în mijlocul deșertului. Și cum criteriile de selecție nu au fost tocmai ortodoxe, prin pepinieră i-au crescut omului și ditai buruienile, de îl râdeau și curcile. Emirul era chiar mulțumit de calitățile brigadierilor care erau tare ascultători, crescându-i după bunul plac și folosindu-i pe post de sperietoare de ciori în față plutoanelor precum și de “fazani” în anumite combinații.

Unul din ei, mai ascultător, mai răbdător, și, aparent mai șmecher așa, i-a fost tare drag emirului și s-a luptat din răsputeri să îi aștearnă o stea pe umeri. Proces de lungă durată și anevoios deoarece junele nu era tocmai ușă de moschee, în trecut călcând în străchini, alegându-se cu un cazier dar și cu o reabilitare. Cam așa e când te sui în căruță obosit și cu cine nu trebuie, te trezești cu roțile în sus. Noroc de mila și înțelegerea unora și altora. Dar, trecutul e trecut, cazierul cazier, reabilitarea reabilitare, doar învățătura de minte se pare că a rămas pe undeva pe marginea drumului privind la onor gheneralul cu tinicheaua de coadă.

Cum spuneam, umblă vorba pe coridoarele Parchetului Militar că acu’ o bună bucată de vreme, înainte ca stăpânul să îi dăruiască o stea în semn de infinită prețuire, gheneralul de pepinieră de deșert, crezându-se zmeu, bine dispus și tocmai scăpat de la o sindrofie, cică s-ar fi cocoțat în căruța oficială fără vizitiu. Și “Dii, căluți!”, a mânat caii până nu i-a mai putut stăpâni și s-a răturnat cu trăsura fără vizitiu, într-un loc public, încurcând circulația. Cam greu să te faci nevăzut. Ce să facă omul? Că mai avea puțin și i se împlinea visul, ăla cu stelele. Sau frustrarea. Sună un vizitiu să îi vină în ajutor. Vizitiul vine și se recomandă ca fiind el vitezomanul care nu a putut stăpâni căluții. Încerca omul să-l ajute pe brigadierul de pepinieră care era vai de sufletul lui, accidentat, șchiop, speriat de ce va zice stăpânul suprem. Păi? Nu știm ce a zis, dar cert e că și-a iertat produsul pepinierei. Sau poate nici n-a știut, sărmanul? Cum nu știa nici de ceva filmulețe dintr-o noapte de groază.

Timpul trece, strategul de pepinieră se pune și ‘mnealui pe două picioare, primește și steaua de pe cer. Își umflă și mușchii, fericire mare. Până într-o zi când ceasul rău - pisica 13, îi pune pe niște băieți deștepți să intre pe un fir și să sape. Băi, băgăcioșilor! Tulburați apele? Ajung băieții ăștia și sapă, sapă până dau în deșert nu de apă ci de niște secrete bine păzite. Și iaca, cică, brigadierii de pepinieră dau cu subsemnatul pentru muuulte chestii cu fals. Zicem brigadierii deoarece ambii ghenerali de pepinieră au fos chemați pe tapet la Parchet, nu de alta, dar unul este șeful celuilalt. În acte.

Nu râdeți. Pentru că nu e de râs. E de plâns. O situație penibilă și jenantă care, din păcate, arată cel mai pic păcat al personajelor, dar care este începutul sfârșitului. Succes!

Acest material este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Orice asemănare cu personaje sau situații reale este pur întâmplătoare!

Nici nu ar avea cum fi o situație reală pentru că un general brigadă este prin definiție cel mai destoinic militar și bun strateg, un om de ONOARE, un om DEMN, care nu umblă nici cherchelit și nici cu cioara vopsită, nu minte și nu slujește decât țării și drapelului sfânt pe care a jurat. Un general nu are cazier, iar dacă a avut și a fost reablitat, cu siguranță nu va repeta prostia. Un general este… tot ceea ce nu este un gheneral de pepinieră. Audacia et devotio!

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.