Bombă de aviaţie activă, de 80 de kilograme, distrusă de pompierii pirotehnicieni

Vineri, 28 Martie 2014Hunedoara

Bomba de aviatie activa  de 80 de kilograme  distrusa de pompierii pirotehnicieni | imaginea 1 Pompierii pirotehnicieni, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara, au organizat o misiune de asanare a muniţiei rămasă neexplodată din al doilea război mondial. Un element de muniţie extrem de periculos distrus de pirotehnicieni a fost o bombă de aviaţie activă, de 80 de kilograme, care dacă ar fi detonat necontrolat ar fi avut efecte pe o rază de un kilometru.

Elementul de muniţie a fost descoperit, la începutul acestui an, pe malul râului Mureş, în urma excavărilor executate la o balastieră din localitatea Săuleşti. Bomba de aviaţie, activă, având o lungime de aproximativ 70 de centimetri şi o circumferinţă de aproximativ 40 de centimetri a fost aşezată într-o groapă adâncă de peste 2 metri, alături de aproape 5 kilograme de trotil şi acoperită cu pământ, pentru a facilita direcţionarea schijelor sub nivelul solului. În urma detonării, a rezultat un nor cu o înălţime de câteva zeci de metri; bucăţi de pământ fiind proiectate la peste 400 de metri de locul asanării. Bomba de aviaţie a fost distrusă alături de alte elemente de muniţie descoperite pe teritoriul judeţului Hunedoara. Este vorba despre un proiectil de calibru 60 mm şi 30 grenade defensive.

Bomba de aviatie activa  de 80 de kilograme  distrusa de pompierii pirotehnicieni | imaginea 2 Cu această ocazie Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iancu de Hunedoara al judeţului Hunedoara în situaţia descoperirii de muniţii neexplodate recomandă să:

  • nu mişcaţi de pe loc muniţia descoperită neexplodată;
  • anunţaţi urgent prin 112 descoperirea muniţiei;
  • nu introduceţi în clădiri, încăperi sau locuinţe muniţia descoperită neexplodată;
  • nu loviţi cu alte obiecte muniţiile;
  • nu încercaţi să le tăiaţi sau să le demontaţi;
  • nu încercaţi să demontaţi şi nu predaţi muniţia la operatorii economici specializaţi în valorificarea fierului vechi;
  • nu faceţi foc în apropierea muniţiilor neexplodate şi nu le introduceţi în foc.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.