95 de elemente de muniţie, descoperite lângă Slobozia
În după-amiaza zilei de joi, 03 aprilie a.c, în urma unui apel telefonic, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa a fost solicitat să intervină în cazul mai multor elemente de muniţie, descoperite de un cetăţean pe câmp, în apropierea municipiului Slobozia.
În momentul sosirii la faţa locului, aceştia au găsit cinci saci de rafie, în care se aflau 94 de proiectile de artilerie, explozive şi perforante de diferite calibre şi o bombă de aruncător, de cal. 82 mm. Elementele de muniţie au fost identificate, ridicate, transportate şi distruse într-un poligon special amenajat.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.