Doi morți și un rănit grav în urma coliziunii dintre un autotren și un autoturism

Luni, 26 Mai 2014Hunedoara

Doi morti si un ranit grav in urma coliziunii dintre un autotren si un autoturism | imaginea 1 Vineri, 23 mai a.c., în jurul orei 18.00, pompierii Detaşamentului Deva au fost alertaţi în urma unui apel la 112 care anunţa un accident rutier grav pe DN 7, la ieşirea din Deva, în care a fost implicat un autoturism în care se aflau 3 persoane şi un autotren.

În cel mai scurt timp, au fost deplasate la locul accidentului autospeciala de descarcerare grea, ambulanţa SMURD tip B şi o autospecială mixtă de intervenţie. Echipajul de pompieri salvatori şi lucrătorii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au preluat din autoturism două victime, conducătorul auto şi un pasager, ambii în vârstă de 32 de ani, care prezentau multiple traumatisme şi fracturi ale membrelor inferioare şi superioare. Aceştia au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Deva. Pompierii au acţionat simultan pentru descarcerarea celui de-al treilea pasager al autoturismului, un bărbat de 44 de ani, care era în stop cardio-respirator. Eforturile paramedicilor şi medicilor de a-l resuscita au fost fără efect.

Câteva ore mai târziu, o altă victimă a accidentului, şoferul autoturismului, a decedat ca urmare a hemoragiei interne. Bărbatul, de 32 de ani, care a suferit fracturi la membrele inferioare a fost preluat, duminică 25 mai a.c. de un elicopter SMURD care l-a transportat la Spitalul din Timişoara pentru tratament avansat de specialitate. Potrivit raportului poliţiştilor autoturismul condus pe DN 7, de bărbatul de 32 de ani, rula pe banda I pe direcţia de deplasare Arad – Deva, a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere peste marcajul longitudinal continuu, moment în care a fost surprins de un autotren condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani din judeţul Braşov, care circula pe aceeaşi direcţie de deplasare, pe banda II de circulaţie.

Doi morti si un ranit grav in urma coliziunii dintre un autotren si un autoturism | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.