Incendiu la o casă de locuit
Joi, 26 iunie a.c., La ora 11:35, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din localitatea Zăneşti. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, şi trei paramedici cu o ambulanţă SMURD, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat proprietarului casei, care suferise o uşoară intoxicaţie cu fum.
Pompierii au stins imediat incendiul ce se manifesta în bucătăria casei, pentru a putea evacua cele două butelii rămase în interior şi a preveni arderea bunurilor din cealaltă cameră, apoi au acţionat pe două direcţii pentru lichidarea incendiului ce se manifesta în pod, respectiv folosind calea de acces către pod şi decopertarea unei părţi din acoperiş. Doi voluntari ai SVSU Zăneşti şi vecinii au evacuat bunurile aflate în casă, pe timpul desfăşurării operaţiunilor de stingere a incendiului, care au durat o oră. Au ars elementele de mobilier din bucătărie şi acoperişul clădirii. Cauza probabilă a incendiului: scăpări de gaze combustibile de la un aragaz.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.