Incendiu la un bloc de locuinţe

Luni, 07 Iulie 2014Vaslui

Incendiu la un bloc de locuinte | imaginea 1 Sâmbătă, 5 iulie a.c., în jurul orei 14.10, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la blocul de locuinţe din localitatea Hurdugi, comuna Dimitrie Cantemir.

Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, la faţa locului, iniţial, în baza convenţiei de intervenţie încheiate, s-a deplasat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Hoceni cu o autospecială de stingere şi cinci pompieri voluntari. Având în vedere amploarea incendiului, ulterior, la faţa locului au sosit o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Huşi. În momentul sosirii pompierilor militari, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperişul blocului şi la nivelul magazinului de la parterul blocului.

Incendiu la un bloc de locuinte | imaginea 2 În urma suflului, datorat exploziei buteliilor, s-au spart geamurile apartamentelor şi a magazinului de la parterul blocului, totodată producând incendierea acoperişului. Flăcările au distrus 250 mp de acoperiş tiglă pe astereală din lemn şi au degradat: bunurile alimentare şi nealimentare precum şi aparatele electrocasnice din interiorul magazinului, două ferestre cu tâmpărie termopan de aproximativ 4 mp si antena parabolică de la apartamentul numărul 2, geamurile termopan de la baie ale apartamentelor 1 şi 3, şi 20 de butelii din care 10 goale.

Intervenţia conjugată a pompierilor militari şi civili, a făcut ca incendiul să nu se extindă in interiorul celor şaşe apartamente ale blocului. Se pare că explozia buteliilor, care a generat propagarea incendiului a fost produsă de flăcările care au apărut în urma aruncării unui rest de ţigară pe deşeurile amplasate în apropierea rastelului de butelii. Intervenţia pompierilor a durat aproximativ trei ore şi din fericire nu s-au înregistrat victime ca urmare a produceri exploziei şi ulterior a incendiului.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.