Tragedie în orașul Videle: doi copii, carbonizați într-un incendiu

Duminică, 23 Noiembrie 2014Teleorman

Tragedie in orasul Videle  doi copii  carbonizati intr un incendiu | imaginea 1 Marți, 18 noiembrie a.c., pe numărul unic de urgență 112, la ora 11.45, o persoană a solicitat intervenția pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința lui Ion S., din orașul Videle, cartierul Tămășești, pe strada Plantelor.

Pentru stingerea acestui incendiu, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri, dintre care două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță de la SAJ Teleorman.

Sosiți la locul evenimentului, pompierii militari au constatat că incendiul se manifesta la casa de locuit, în proporție de cca. 80%, cu posibilitatea propagării la locuința învecinată.

Concomitent cu operațiunile de localizare și stingere a incendiului, pompierii au efectuat și misiunea de căutare salvare a două victime, acestea fiind găsite decedate (carbonizate) sub dărâmăturile unui tavan prăbușit.

Tragedie in orasul Videle  doi copii  carbonizati intr un incendiu | imaginea 2 Era vorba de doi copii, un băiat și o fată, cu vârste de un an, respectiv doi ani. Din relatările martorilor, în locuință s-au aflat inițial patru copii, doi dintre aceștia fiind salvați de un vecin, până la sosirea forțelor de intervenție, respectiv un băiat de 4 ani și o fată de un an și nouă luni.

Au ars ori au fost distruse de flăcări următoarele bunuri materiale: o bucătărie, mobilierul din două dormitoare, astereala din lemn a acoperișului, pe o suprafață de cca. 42 mp, 4 uși din lemn, 2 butelii de aragaz, 2 televizoare, tâmplăria din lemn a 4 ferestre și mai multe articole de îmbrăcăminte.

Valoarea pagubelor a fost apreciată la suma de 30000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la suma de cca. 150000 de lei. Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că vinovat de producerea acestui incendiu a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a locuinței.

Galerie imagini