Doi copii și-au pierdut viața într-un incendiu
Duminică, 25 ianuarie a.c., ora 16.21 Garda de intervenție Miercurea Nirajului și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Sângeorgiu de Pădure au intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, în localitatea Bezid, pe strada Principală, pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit.
Incendiul s-a propagat cu repeziciune la întreaga locuința, din cauza materialelor combustibile prezente în interior. În momentul izbucnirii incendiului, în interiorul casei se aflau doi copii în vârstă de doi, respectiv patru ani, care au decedat, fiind găsiți de către forțele de intervenție, după aproximativ două ore de la stingerea incendiului, carbonizați.
Intervenția de căutare a celor doi copii a fost dificilă, deoarece tavanul și acoperișul s-au prabușit. Cauza probabilă a producerii incendiului a reprezentat-o jarul căzut din sistemul de încălzire.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.