Două femei au decedat în urma unui accident rutier

Duminică, 01 Februarie 2015Olt

Doua femei au decedat in urma unui accident rutier | imaginea 1 Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a fost solicitat să intervină, în seara zilei de sâmbătă, 31 ianuarie a.c., pe Drumul Național 54, la intrarea în comuna Deveselu, la un accident rutier cu cinci victime. În accident au fost implicate două autovehicule, unul fiind doar ușor avariat.

La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție prevăzută cu accesorii pentru descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Olt. În momentul sosirii echipajelor specializate, autoturismul grav avariat, în care se aflau și cele cinci victime, se afla în afara părții carosabile, pasagerul de pe scaunul din dreapta-față fiind încarcerat.

Pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie pentru extragerea bărbatului și accesul rapid al echipajelor medicale către celelalte victime. Pacientul, în vârstă de 47 de ani, din Craiova, a fost preluat de un echipaj și transportat la CPU Caracal, prezentând fractură craniană deschisă. Victima a fost transferată la UPU Craiova.

Concomitent cu intervenția pentru descarcerare, personalul medical a început manevrele de resuscitare pentru două femei, în vârstă de 33 și 46 de ani, din Vlădila-Olt și Craiova-Dolj, pasagere pe bancheta din spate, găsite în stop cardio-respirator. Cele două victime au fost transportate la CPU Caracal în curs de resuscitare. Din păcate, din cauza traumatismelor suferite, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru cele două femei, acestea fiind declarate decedate.

Șoferul autoturismului, în vârstă de 40 de ani, din Vlădila, a fost transportat la CPU Caracal, conștient, cu traumatism cranio-facial și tahicardie, acesta fiind transferat la UPU Craiova. În accident a fost rănită și o minoră, de 9 ani, din Craiova, aceasta fiind transportată, înaintea sosirii echipajelor de intervenție, cu un autoturism particular, la CPU Caracal, prezentând traumatism cranio-cerebral și fractură la membrul superior stâng. După evaluarea primară, pacienta a fost transferată la UPU Craiova.

Doua femei au decedat in urma unui accident rutier | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.