Intervenţii pentru stingerea a două incendii

Duminică, 22 Februarie 2015Sibiu

Interventii pentru stingerea a doua incendii | imaginea 1 În dimineaţa zilei de vineri, 13 februarie a.c., în jurul orei 09.20, un apel, primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la dispeceratul integrat ISU - SAJ, anunţa că iese fum pe geamul unui apartament aflat la parterul unu bloc situat pe strada Aleea Geniştilor din municipiul Sibiu.

Imediat s-au deplasat la faţa locului două echipaje cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi modulul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sibiu. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, s-a constatat că incendiul se manifesta la un pat, confecţionat din lemn, cu posibilitate de propagare la alte articole de mobilier şi obiecte aflate în interior.

Deoarece în momentul producerii evenimentului proprietara apartamentului nu era acasă, salvatorii au pătruns pe geamul din locuinţă, care era deschis, şi au acţionat pentru stingerea incendiului. Datorită intervenţiei operative, incendiul a fost lichidat în limitele găsite, împiedicându-se extinderea flăcărilor la întreaga locuinţă ori la celelalte apartamente.

După finalizarea intervenţiei, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, cel mai probabil, focul deschis în spaţii închise a stat la baza producerii acestui incendiu, iar mijlocul care a produs aprinderea este o lumânare.

Interventii pentru stingerea a doua incendii | imaginea 2 În cursul aceleiaşi zile, în jurul orelor 14.20, trei autospeciale din cadrul Detaşamentului de pompieri Sibiu au intervenit la stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă de vacanţă a lui Doru Ş. din localitatea Şelimbăr, situată pe DN 1.

La sosirea forţelor de intervenţie, flăcările se manifestau cu violenţă, în fază generalizată la casa de vacanţă, construită din lemn cu învelitoare din tablă şi bitum. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind afectat imobilul în proporţie de aproximativ 80%.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieşit faptul că producerea acestui eveniment a fost cauzată de coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.