Copil salvat de pompieri de la înec
În cursul după-amiezei de miercuri, 24 iunie a.c., în jurul orei 16.20, dispeceratul pompierilor militari vasluieni a fost anunţat despre faptul că, în timp ce mai mulţi copii se aflau pe malul râului Bârlad, unul dintre aceştia a dispărut în apele acestuia, în aval de podul din lemn din suburbia Brodoc, existând pericolul să se fi înecat.
La faţa locului s-au deplasat pompierii de la Detaşamentul Vaslui cu o echipaj de căutăre-salvare, echipajul de terapie intensivă mobilă şi scafandri inspectoratului. Minorul, în vârstă de 13 ani, a fost găsit la o adâncime de circa trei metri, prins în mâlul de pe fundul râului, a fost scos de către scafandri şi predat echipajului medical prezent la faţa locului.
După efectuarea manevrelor de resuscitare de peste oră, aceştia au reuşit să-l readucă la viaţă, având puls şi tensiune. Acesta a fost transportat la un spital din Iaşi, după ce au fost efectuate un set de analize în cadrul unităţii de primiri urgenţe al Spitalului Municipal din Vaslui.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.