Incendiu în comuna Marginea

Duminică, 07 Iunie 2015Suceava

Incendiu in comuna Marginea | imaginea 1 Luni, 1 iunie a.c., ora 23:54, militari de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi şi de la Gărzile de Intervenţie Siret şi Solca, sprijiniţi de lucrători ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Marginea, Volovăţ şi Suceviţa, au intervenit cu nouă autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu care a afectat două gospodării din comuna Marginea.

Iniţial, pe numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţat că arde o şură, însă la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu violenţă la locuinţe şi anexe din două gospodării, pe o suprafaţă totală de aproximativ 600 de metri pătraţi, existând pericolul de propagare la proprietăţile învecinate.

Incendiul s-a dezvoltat cu rapiditate, iar intervenţia a fost una foarte dificilă, din cauza cantităţilor mari de materiale combustibile (cu preponderenţă lemn), dar şi din cauza dispunerii construcţiilor foarte apropiate una de cealaltă.

Primului proprietar, Gabriel B., i-au ars adăpostul de animale pe o suprafaţă de 375 de metri pătraţi, astereala casei de locuit, din draniţă, pe 100 de metri pătraţi şi acoperişul bucătăriei de vară pe 50 de metri pătraţi.

Incendiu in comuna Marginea | imaginea 2 Flăcările au mai mistuit 15 metri cubi lemn de foc, obiecte de mobilier, utilaje agricole, circa 500 kilograme de ovăz depozitat în podul casei şi alte bunuri. Pereţii şi planşeul bucătăriei de vară s-au degradat. În incendiu au pierit trei vaci, doi porci şi 10 păsări de curte.

La a doua gospodărie, proprietar Constantin O., au ars acoperişul casei de locuit P+1 pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, acoperişul unei construcţii corp comun, ce îngloba bucătăria de vară şi o anexă, pe 90 de metri pătraţi, precum şi obiecte de mobilier, bunuri casnice şi altele. Pereţii locuinţei, construită din cărămidă, s-au degradat.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de instalaţia de iluminat cu improvizaţii de la adăpostul de animale. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pompierii au salvat locuinţele proprietarilor, precum şi gospodăriile aflate în imediata vecinătate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.