O persoană și-a pierdut viața în apele râului Teleormanul
În cursul zilei de duminică, 12 iulie 2015, în jurul orei 15.30, pe numărul unic de urgență 112, un cetățean a solicitat intervenția pompierilor militari pentru salvarea unei persoane dispărute în apele râului Teleormanul, în zona localității Lăceni.
La fața locului s-au deplasat rapid mai multe echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o ambulanță SMURD, o autospecială de intervenție și un camion cu barca de salvare.
Din relatările persoanei cu care venise la scăldat victima, s-a aflat că era vorba de un bărbat, Florin T., de 43 de ani, din localitatea Guruieni, acesta dispărând brusc sub apele râului.
Fără să se mai piardă timp, pompierii militari alexăndreni au demarat imediat căutările, folosind în acest scop barca de salvare și alte echipamente specifice aflate în dotarea autospecialei.
Deoarece s-a constatat că în zona aceea a râului existau mai multe gropi, apa atingând peste 2,5 m adâncime, s-a luat decizia solicitării în sprijin a echipei de scafandri din cadrul I.S.U. București-Ilfov.
După mai bine de două ore de căutări, persoana înecată a fost scoasă la suprafață, de militari, victima fiind preluată de un echipaj SMURD și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Teleorman.
Cu toate că timp de cca. 45 de minute s-au efectuat manevre de resuscitare a persoanei înecate, medicul de serviciu sosit la fața locului a fost nevoit să declare decesul acesteia.
Pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui eveniment, cazul a fost preluat de către poliție.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.