Accident cu cinci răniți, la Coteana
Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit duminică, 20 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, în comuna Coteana, la un accident rutier cu cinci persoane rănite. În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șapte persoane.
La fața locului s-au deplasat o autospecială complexă de intervenție, o ambulanță SMURD și trei echipaje de la Serviciul de Ambulanță. Paramedicii SMURD au preluat două victime, o femeie în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, găsită în afara autoturismului, conștientă, cu traumatism cranio-facial și dureri la gamba dreaptă și o femeie în vârstă de 19 ani, tot din Slatina, conștientă, cu traumatism toracic și epistaxis.
Ambele victime au fost transportate la UPU Slatina. Ambulanța cu medic de la SJA a preluat o femeie, în vârstă de 24 de ani, însărcinată în una a șasea, conștientă, cu traumatism cranio-cerebral minor. Celelalte două victime, un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu traumatism membru superior stâng și plagă la cap și o femeie, de 52 de ani, cu traumatism la umărul stâng. Pacienții au fost transportați la UPU Slatina. Pompierii au acționat și pentru spălarea carosabilului de scurgerile de carburanți și lubrifianți.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.