Un autoturism s-a izbit de un stâlp
Militarii de la Detaşamentul de Pompieri Suceava au intervenit, sâmbătă, 13 februarie a.c., ora 23.30, cu o autospecială cu apă şi spumă şi modulul SMURD (o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă tip B), împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean, în urma unui accident rutier produs în municipiul Suceava, pe strada Calea Unirii.
La sosirea echipajelor, un autoturism intrase în coliziune cu un stâlp de iluminat, în urma impactului deosebit de violent rezultând încarcerarea şoferului, un tânăr în vârstă de 31 de ani.
Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranţă - au balizat zona, au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi şi au deconectat bornele de la bateria de acumulatori. Concomitent, au extras victima încarcerată (inconştientă, dar prezentând puls), i-au acordat primul ajutor medical şi l-au predat unui echipaj SAJ, care l-a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean.
La final, pompierii au curăţat carosabilul de elementele de caroserie răspândite pe drumul public, pentru prevenirea altor accidente. De asemenea, au monitorizat zona până la sosirea reprezentanţilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Suceava, care împreună cu echipajele specializate au asigurat stâlpul de iluminat public.
Acesta era rupt şi susţinut doar de cablurile suspendate pe acesta, fiind în pericol de cădere peste trecători şi autoturismele care se deplasau prin zonă. Misiunea pompierilor militari s-a încheiat la ora 0:55.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.