Bătrână rănită în incendiu, la Scorniceşti
Joi, 10 martie a.c., pompierii Stației Scornicești au intervenit, în jurul orei 19.00, în orașul Scornicești, strada Tudor Vladimirescu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unei femei. Apelantul Numărului Unic 112 a anunțat că proprietara casei, în vârstă de 81 de ani, care locuia singură, a fost surprinsă de incendiu în interiorul locuinței.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Pompierii au găsit, în flăcări, bunurile din două camere de locuit și acoperișul casei.
Într-o cameră a locuinței, a fost găsită inconștientă, cu arsuri pe circa 70 % din suprafața corporală, proprietara locuinței. Victima a fost preluată de echipajul SMURD, iar, pe traseul spre UPU Slatina, medicul de pe un echipaj al Serviciului de Ambulanță a acționat împreună cu echipajul SMURD până la predarea pacientei.
Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, fiind distruse bunurile din două camere de locuit și acoperișul casei pe circa 30 de metri pătrați. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este folosirea focului deschis în spații închise. Proprietara a încercat să facă focul în sobă cu ajutorul unor materiale textile și incendiul s-a propagat la bunurile din locuință.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.