Pompierii au reuşit să salveze contra cronometru o femeie căzută într-un puţ minier de 30 m adâncime
Mai multe echipe de salvatori din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, joi, 03 martie a.c., în jurul orei 13.30, pentru salvarea unei persoane căzute într-un puţ de aeraj minier, pe raza localităţii Baia Nouă, comuna Dubova.
Victima, o femeie, în vârstă de 24 de ani, de cetăţenie cehă, a rămas suspendată, la o distanţă de aprox. 30 m, într-un puţ minier cu o adâncime totală de aprox. 90m. Aceasta se afla într-o zonă împădurită, la o distanţă de 2-3 km de localitatea Baia Nouă.
Pompierii au intervenit timp de o oră şi jumătate pentru salvarea persoanei, care era rănită, însă se afla în viaţă. Misiunea salvatorilor a fost una deosebit de dificilă, întrucât exista pericol de surpare a marginilor puţului.
Cu eforturi deosebite din partea salvatorilor, s-a reuşit ajungerea la victimă, prin coborârea unui pompier, imobilizarea acesteia şi scoaterea la suprafaţă. Femeia a fost scoasă de pompieri, conştientă, cooperantă, însă cu mai multe fracturi. Un echipaj SAJ a preluat victima şi a transportat-o la UPU Dr. Tr. Severin.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.