Bărbat prins sub un mal de pământ
Pompierii din cadrul Gărzii Balș au intervenit miercuri, 06 aprilie a.c., în jurul orei 12.30, în comuna Găvănești, sat Băleasa, pentru salvarea unui bărbat surprins de căderea unui mal de pământ. Acesta executa lucrări la rețeaua de canalizare a localității.
La fața locului s-au deplasat o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță. În momentul sosirii echipajelor, bărbatul era acoperit de pământ până la nivelul brâului. Pompierii, împreună cu muncitorii prezenți la fața locului au reușit să-l scoată pe bărbat din canalul cu înălțimea de circa doi metri și lățimea de 60 de centimetri, după aproximativ zece minute. Pacientul a fost preluat de echipajele medicale în stop cardio-respirator și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. S-a executat resuscitare cardio-pulmonară aproximativ 30 de minute, fără rezultat favorabil, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, din comuna Verguleasa, fiind declarat decedat.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.