Incendiu puternic la Strejești
Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit sâmbătă, 09 aprilie a.c., în jurul orei 23.30, în comuna Strejești, sat Mamura, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, încadrate cu 13 pompieri. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta generalizat, la o anexă gospodărească, formată din garaj, pătul și magazie, cu posibilitate de propagare și la bunurile aflate în apropiere. Intervenția a durat aproximativ o oră, pompierii reușind lichidarea incendiului în limitele găsite.
Un vecin al proprietarului, în vârstă de 73 de ani, a suferit un atac de panică și a fost asistat la fața locului de echipajul SMURD. Bărbatul a refuzat transportul la spital. În urma incendiului au ars: acoperișul anexei pe circa 80 mp, tocăria din lemn, patru uși, patru ferestre și tavanele din scândură, pe aproximativ 40 mp. Cauza probabilă a incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, este folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.