Pompierii au îndiguit malul Oltului cu 550 de saci de nisip

Duminică, 29 Mai 2016Vâlcea

Pompierii au indiguit malul Oltului cu 550 de saci de nisip | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au intervenit joi, 26 mai a.c., între orele 09:30 - 15:05, pentru îndiguirea cu saci de nisip a malului stâng a Râului Olt, pe un sector pe care se afla sub incidenta Codului Portocaliu.

Echipajele de intervenţie au acţionat în zona localităţii Râu Vadului (varianta ocolitoare pasajului rutier Râu Vadului – aflat în lucrări de repara ii), unde inundarea drumului s-a produs pe o lungime de cca. 80 m, apa pe carosabil fiind de aproximativ 25 cm, îngreunând circulația rutieră.

S-a intervenit pentru întărirea și înălțarea zidului de protecție existent din saci umpluți cu nisip, cu alți aproximativ 550 de saci în vederea blocării revărsării apei pe carosabil.

La intervenție au participat forțe și mijloace din cadrul I.S.U.J. Vâlcea, I.P.J. Vâlcea,A.B.A. OLT; S.C. FORCONCID S.A.; S.V.S.U. Câineni și S.D.N. Vâlcea. Pe toata durata intervenției circulația pe acest sector de drum s-a desfățurat îngreunat, alternativ pe un singur sens.

Galerie imagini