Autotren răsturnat în Pasul Mestecăniş
Militarii Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Secţiei Drumuri Naţionale - Câmpulung Moldovenesc, ai Ocolului Silvic Pojorâta şi de la două societăţi comerciale, au intervenit miercuri, 6 iulie a.c., ora 14.51, la un accident rutier produs în Pasul Mestecăniş, pe DN17, la KM 165+400 metri, pe raza satului Valea Putnei, din comuna Pojorâta.
Un autotren cu semiremorcă, încărcat cu piatră concasată, s-a răsturnat pe o parte şi a blocat ambele sensuri de mers. Prima bandă a drumului a fost închisă traficului rutier, deoarece pe carosabil s-a scurs carburantul din rezervorul maşinii. Pentru o perioadă de aproximativ o oră şi jumătate, circulaţia s-a desfăşurat pe o singură bandă, alternativ.
Conducătorul auto, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit uşor, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean i-a acordat primul ajutor medical, însă bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Pompierii militari şi forţele participante au încărcat pietrişul împrăştiat pe şosea într-un alt camion, după care au sablat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi de pe carosabil, prin îmbibare şi absorţie cu nisip. De asemenea, au spălat carosabilul de pietriş, pentru a reda circulaţiei drumul ce leagă Moldova de Ardeal. După operaţiunile militarilor de încărcare a pietrişului şi sablare a carosabilului, circulaţia s-a desfăşurat pe două benzi.
Deoarece în judeţ sunt puţini operatori economici care deţin macarale de mare tonaj, s-a întârziat foarte mult până a fost identificată o automacara disponibilă, astfel încât, misiunea salvatorilor s-a încheiat abia la ora 21:20, atunci când s-a reuşit ridicarea şi încărcarea capului tractor pe o autoplatformă.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.