Incendiu puternic la o gospodărie

Luni, 08 August 2016Olt

Incendiu puternic la o gospodarie | imaginea 1 Pompierii din cadrul Gărzii Vișina au intervenit sâmbătă, 06 august a.c., în jurul orei 16.00, în comuna Grădinile, sat Plăviceanca, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la bunurile dintr-o gospodărie.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă, iar în sprijinul militarilor a venit o cisternă a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Grădinile. În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la mai multe utilaje agricole și furaje. Intervenția salvatorilor a durat mai bine de cinci ore, incendiul fiind lichidat în limitele găsite.

Alimentarea autospecialelor s-a realizat în navetă, cu ajutorul unei autospeciale de stingere și a cisternei din dotarea SVSU, pompierii executând transport de apă de la circa trei kilometri de locul intervenției. Au ars circa 2500 de baloți de paie, cinci tone de lucernă, un tractor, un disc ( anvelope și furtunuri hidraulice ) și două remorci (anvelope și furtunuri hidraulice). Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Galerie imagini