Salvatorii de lângă noi
Duminică, 18 septembrie a.c., în timpul meciului ACS Poli Timișoara – Steaua, desfășurat pe stadionul “Dan Păltinișanu” unui bărbat aflat în tribune i s-a făcut rău și a căzut jos.
În ajutorul său au sărit 3 bărbați aflați și ei în tribune. Cei trei erau pompieri paramedici. Fără să ezite, au hotărât să acționeze și au transportat persoana pe marginea terenului, unde au făcut rapid o evaluare primară. În urma evaluării primare s-a constatat faptul că persoana, bărbat în vârstă de 65 de ani, a suferit un stop cardio-respirator, cei trei paramedici începând imediat executarea manevrelor de resuscitare, reușind în primă fază, după aproximativ 3 minute, stabilizarea victimei.
Manevrele de resuscitare au fost reluate, după ce victima a intrat din nou în stop cardio-respirator, acestea fiind executate până la sosirea unui echipaj SMURD care a preluat victima pentru a fi transportată la cea mai apropiată unitate de primire urgențe. Din nefericire, pacientul a decedat în noaptea de duminică spre luni în urma unui infarct.
Cei trei bărbați care au intervenit pentru resuscitarea persoanei sunt paramedici în cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș și „SEMENIC” al județului Caraș-Severin.
Este vorba despre plutonier major BĂLAN MIHAI DAN, din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj, plutonier major OPREA VASILE ADRIAN, din cadrul Secției de Pompieri Oravița și plutonier major BONA PETRU CLAUDIU, din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș.
Ei sunt dovada vie că pompierul/paramedicul este în slujba semenilor 24 de ore din 24. Că indiferentt dacă poartă sau nu uniformă, pompierul este gata să intervină pentru salvarea unei vieți. Respect pentru curajul și operativitatea de care au dat dovadă! Audacia et devotio!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.