Autoturism în flăcari din cauza frecării excesive

Joi, 24 Noiembrie 2016Călărași

Autoturism in flacari din cauza frecarii excesive | imaginea 1 Un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a acţionat eficient pentru lichidarea incendiului evitând posibilitatea propagării arderii la alte bunuri materiale

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că proprietarul autovehiculului a intrat într-un șanț și în încercarea sa de a scoate mașina din șanț, a efectuat manevre greșite provocând fenomenul de frecare excesivă, care a inițiat incendiul

Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., ora 18.12, un echipaj specializat de stingere din cadrul Detașamentului de pompieri Călărași a fost solicitat să acţioneze pe raza localității Ciocănești, pe strada Cânepii, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autovehicul (înmatriculat în județul Călărași), proprietate individuală, aparținând lui M M.

Autoturism in flacari din cauza frecarii excesive | imaginea 2 La sosirea echipajului de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, generalizat, cu flacără și fum dens la întregul autovehicul. Pompierii militari din Călărași s-au deplasat la această intervenţie cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului, timp de aproximativ 15 minute.

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la fața locului, se pare că proprietarul autovehiculului a intrat într-un șanț și în încercarea sa de a scoate mașina din șanț, a efectuat manevre greșite provocând fenomenul de frecare excesivă, care a inițiat incendiul.

În urma incendiului, autoturismul a fost avariat în proporție de 100%, valoarea pagubelor fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 12.000 de lei.

Prin intervenția lor eficientă, pompieri militari au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel posibilă salvarea mai multor bunuri materiale care se aflau în imediata vecinătate.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.