Carambol pe A2: 60 de victime, 3 morți și 29 de autovehicule avariate!

Sâmbătă, 05 Noiembrie 2016București

Carambol pe A2  60 de victime  3 morti si 29 de autovehicule avariate | imaginea 1 În dimineața zilei de sâmbătă, 5 noiembrie a.c., peste 100 salvatori au intervenit în cazul accidentului rutier produs pe Autostrada A2, km 67, în care au fost implicate 29 mașini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane și un camion.

În accident au fost implicate 60 de persoane, dintre care trei victime au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul. Persoanele care acuzau afecțiuni medicale au fost transportate de urgență la Spitalul din Lehliu și la unități medicale specializate din București (Spitalul Floreasca, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Bagdasar Arsene, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Universitar, Spitalul Elias și Spitalul Județean Ilfov).

Pentru gestionarea situației, imediat după anunțarea evenimentului (ora 08.37), la nivelul județului Călărași a fost activat Planul Roșu de Intervenție, fiind alertate echipaje specializate din zona de competență, precum și de la ISU București-Ilfov, Ialomița și Constanța. Totodată, au fost prealertate spitalele care dețin unități de primiri urgențe din București, pentru a fi în măsură să primească răniții.

La fața locului au acționat 94 de pompieri din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență ale județelor Călărași, București-Ilfov, Ialomița și Constanța și 9 medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca și Unitățile de Primiri Urgențe Călărași și Ialomița, fiind implicate 12 echipaje de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, 3 pentru descarcerare, 1 spital mobil, 5 autospeciale de transport personal și victime multiple, o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor și 10 ambulanțe ale Serviciilor de Ambulanţă din județele Ialomița, Călărași, Constanța și București-Ilfov. De asemenea, la locul accidentului au intervenit și polițiștii rutieri pentru asigurarea accesului echipelor de intervenție.

Intervenția de urgență a fost realizată în sistem integrat fiind demarate procedurilor specifice situaţiilor de accidente cu victime multiple. Acțiunile salvatorilor s-au derulat în condiții dificile, având în vedere condițiile meteorologice de ceață densă și vizibilitate redusa.

Pentru stabilirea contactului direct cu familiile aparținătorilor, DSU a operaționalizat două linii telefonice la care au fost oferite informații despre victimele implicate în accident.

Galerie imagini