Două autoturisme în flăcări
Duminică, 20 noiembre a.c., ora 11.11, dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita a fost anunţat, printr-un apel pe numărul unic de urgență 112, despre izbucnirea unui incendiu la un autoturism în municipiul Miercurea-Ciuc, strada Pieții.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de 5 subofiţeri din cadrul Detașamentului de pompieri Miercurea-Ciuc, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajului de intervenţie, ardea bordul autoturismului. S-au luat măsuri pentru localizarea și stingerea incendiului, acesta fiind lichidat la ora 1140. În urma incendiului, a ars bordul (partea stângă), degradându-se tapițeria. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu, conductor electric defect. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 10.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 1.000 lei.
În aceeași zi, la ora 1550, un alt apel pe numărul unic de urgență 112 semnala izbucnirea unui alt incendiu la un autoturism, tot în municipiul Miercurea-Ciuc, strada Șumuleu Mic. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de 5 subofiţeri din cadrul Detașamentului de pompieri Miercurea-Ciuc, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea echipajului de intervenţie, ardea zona motorului autoturismului. S-au luat măsuri pentru localizarea și stingerea incendiului, acesta fiind lichidat la ora 1620. În urma incendiului, a ars zona motorului, fiind distrus bordul mașinii. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu, conductor electric defect. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 3.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la aproximativ 1.500 lei.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.